Cristi Balaj a recunoscut negocierile cu CFR Cluj, în privința preluării postului de președinte al clubului. Fostul arbitru și actual președinte al ANAD este încântat de interesul campioanei României și spune că oferta este tentantă. Totuși, momentan spune că nu a luat o decizie.
Negocierile dintre Cristi Balaj și CFR Cluj au fost confirmate chiar de fostul arbitru. Balaj, care e dorit pentru postul de președinte al clubului, spune că a fost plăcut surprins de interesul campioanei. Cu toate acestea, nicio decizie nu a fost luată până în acest moment. Cristi Balaj este președinte Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), unde are mai multe proiecte în care este implicat.
Au existat discuţii, confirm. Au fost destul de serioase. În acest moment sunt preşedintele ANAD, avem o lege de promovat, lucrăm în acest moment la procesul de avizare şi urmează ca săptămâna viitoare să dezvolt acest subiect, după ce termin acest proiect.
Rămâne de văzut. Nu am dat un răspuns. E onorant, din punctul meu de vedere, vorbim despre un club important, cu cele mai mari rezultate din fotbalul românesc.
Am nişte principii peste care nu voi trece, legate despre fotbal peste care nu voi trece. Rezultatele vin cu proiecte serioase şi sănătoase”, a spus Cristi Balaj.
În continuare, Balaj a oferit și câteva detalii din cadrul negocierilor, care sunt departe de a fi încheiate. Fostul arbitru spune că săptămâna viitoare va lua decizia finală în privința ofertei de la CFR Cluj:
Am vorbit cu oamenii care sunt factori de decizie. Am vorbit şi cu Dan Petrescu.
M-aș putea reîntoarce acolo unde am copilărit, unde mi-am petrecut tinerețea și nu ascund că fotbalul rămâne viața mea. Cel mai important e să nu mă schimb.
Eu voi fi suporterul echipelor românești în cupele europene și aș prefera să fiu la un club care e premiant într-o clasă de olimpici, nu într-o clasă de repetenți.
Oamenii care sunt acum nu au nicio legătură cu cei care au fost înainte (n.r. – cu Paszkany şi Mureşan) şi e o ofertă bună şi din punct de vedere financiar. Nu mă hazardez să dau procente din această mutare. Rămâne de văzut.
Săptămâna viitoare va fi hotărâtoare. Nu am dat răspunsul. Sunt anumite aspecte importante de discutat. E un club important, un oraş minunat”, a mai spus Cristi Balaj, pentru Telekom Sport.
Debut furtunos al lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Echipa sa și-a zdrobit adversara într-un joc amical.
Cristi Balaj și-a început cariera de arbitru în 1994, iar 6 ani mai târziu a debutat în Divizia A (Liga I) din fotbalul românesc. În prezent, el este arbitrul român cu cele mai multe finale de Cupa României conduse. Totodată, el a arbitrat cele mai multe derby-uri dintre Steaua și Dinamo: 9!
Din anul 2003 a devenit arbitru FIFA, iar primul său meci internațional a venit 2 ani mai târziu. El a condus de la centru un Elfsborg – Spartak Moscova, în primul tur al Cupei UEFA (Europa League). În Champions League și-a făcut debutul pe 16 septembrie 2010, când a condus partida dintre AC Milan și AJ Auxerre din faza grupelor.
La nivel internațional, Balaj a arbitrat nume grele precum AC Milan, FC Barcelona, Borussia Dortmund sau AS Monaco.
Ultimul său meci în calitate de arbitru a avut loc pe 19 decembrie 2016, când a fost la centrul partidei din Liga I dintre Gaz Metan Mediaș și Astra Giurgiu.
Din 2019, Balaj este președinte al Agenției Naționale Anti-Doping.