Cristi Chivu reclamă penalty-ul din care Inter a pierdut cu Liverpool: „Când intervine VAR, trebuie să înţelegi dinamica”

PLAYSPORT 10.12.2025, 15:07
Cristi Chivu reclamă penalty-ul din care Inter a pierdut cu Liverpool: „Când intervine VAR, trebuie să înţelegi dinamica”

Cristi Chivu (45 de ani) s-a legat de arbitraj, după penalty-ul controversat dictat de Felix Zwayer în Inter – Liverpool 0-1.

Antrenorul român a oferit concluziile sale după înfrângerea suferită de Inter în Liga Campionilor, dar n-a fost de acord cu penalty-ul acordat de centralul neamț.

La finalul jocului, Chivu a trimis săgeţi către cei din cabina VAR care l-au chemat pe Zwayer la monitor. Antrenorul a spus că, în opinia sa, era corect ca meciul să se termine 0-0.

”Corect era să se termine la egalitate, având în vedere cum mergeau lucrurile. Iniţial am fost sub presiune, dar apoi am găsit cheia. Apoi am făcut două schimbări care ne-au afectat, într-un moment cheie.

Apoi a venit acel incident, de pe final de meci, al doilea din Liga Campionilor, şi nu am obţinut nimic. Am încercat să dăm tot ce am avut mai bun, am luptat până la final, dar a fost un meci afectat de cele două schimbări. Ar fi trebuit să fim mai concentraţi pe atac.

Rareori comentez deciziile arbitrilor, vorbesc despre bune maniere şi despre ce trebuie să predăm.

Arbitrul a interpretat bine fazele în timpul meciului, dar apoi, când intervine VAR, trebuie să înţelegi dinamica.

Trebuie să luptăm împotriva nedreptăţii şi să ne gândim la cum să fim mai buni”, a spus Cristi Chivu, după joc.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622