Christian Eriksen (30 de ani) poate avea statuie în Anglia, dacă alege să semneze prelungirea contractului cu Brentford. Dezvăluirea a fost făcută de tehnicianul „albinelor”, Thomas Frank (48). În cadrul ultimei conferințe de presă, antrenorul a vorbit despre situația mijlocașului danez, pe care speră să se bazeze și în sezonul 2022 – 2023.
Christian Eriksen e la un meci distanță de finalul sezonului, după care are de luat o decizie grea: continuă alături de Brentford și va avea statuie în Anglia, ori merge la o echipă cu pretenții mai mari pentru a-și relansa cariera?
Pe marginea acestui subiect a comentat și antrenorul lui Brentford, danezul Thomas Frank. Acesta e convins că în cazul în care Eriksen va semna prelungirea, în maxim doi-trei ani fanii îi vor face o statiue în fața arenei.
Pentru Christian este bine oricum ar fi. Dacă va semna cu noi, toată lumea va fi fericită, iar fanii îi vor construi o statuie în doi-trei ani. Dacă va alege să meargă la un nivel mai înalt, fanii îl vor aplauda, iar noi îi vom mulțumi”, a declarat Thomas Frank, potrivit BBC.
În schimb, intențiile antrenorului sunt cât se poate de clare. Va face tot posibilul să îl convingă pe Eriksen să semneze prelungirea:
Mi-aș dori să rămână și sunt convins că avem șanse să poarte în continuare tricoul lui Brentford. Sunt optimist. Nimeni nu s-ar fi așteptat să joace aici acum șase luni, așa că sunt convins că avem șanse.
Eu văd situația ca un beneficiu pentru ambele părți. El a ajutat echipa, le-a oferit bucurie fanilor care nu au mai ai văzut așa ceva până la acest moment, iar noi l-am ajutat să revină în fotbal”, a mai continuat tehnicianul danez de 48 de ani.
Infarctul suferit la Euro 2020 a fost la un pas să îi fie fatal lui Christian Eriksen. S-a prăbușit la pământ în timpul duelului Danemarca – Finlanda și, după cum a dezvăluit chiar el, timp de 5 minute a fost mort. Din fericire, atât colegii săi, cât și medicii au acționat ca niște provesioniști desăvârșiți și i-au salvat viața.
Eriksen a fost operat și i-a fost montat un defibrilator intern, care îl ajută să joace în continuare fotbal fără să se expună pericolului. Însă, în Italia, unde era Christian Eriksen legitimat (n.r. – la Inter Milano) nu le este permis jucătorilor să evolueze cu un astfel de dispozitiv. Astfel, a fost nevoit să își încheie contractul cu milanezii.
Prima ofertă venită pentru Eriksen a fost de la Brentford, iar pe 31 ianuarie 2022 a semnat contractul, la aproximativ jumătate de an de la suferirea infarctului.
Deși a stat departe de teren foarte mult timp, Eriksen a revenit foarte rapid la forma care l-a consacrat și, în 10 meciuri jucate pentru Brentford, s-a remarcat cu un gol și 4 pase decisive. El a pus serios umărul la salvarea echipei de la retrogradare. Brentford se află în acest moment pe locul 11 în Premier League, cu 46 de puncte.
Duminică, de la ora 18:00, Brentford primește vizita lui Leeds în ultima etapă a campionatului. Dacă nu va semna prelungirea, acesta va fi ultimul meci al lui Eriksen la actuala sa echipă.
15.000.000 de euro este cota de piață a lui Eriksen, potrivit Transfermarkt. Recent, în Anglia, s-a vehiculat că ar fi dorit de Tottenham.
Antrenorul lui Tottenham a refuzat să ofere detalii despre transferul lui Eriksen, dar a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătorului.
„Am fost încântat să îl văd jucând în acest fel. Este o lipsă de respect să vorbesc despre jucători care nu sunt în echipa mea. Momentan nu s-a deschis piața transferurilor. Ar fi o lipsă de respect față de echipa la care joacă, dar și față de jucătorii mei. Sigur, am lucrat cu el doi ani la Inter și mi-a plăcut.
Sunt foarte fericit să îl văd în această formă fantastică. Nu uitați ce s-a întâmplat cu doar 8 luni în urmă. Acum sunt încântat să îl văd la acest nivel”, a spus Antonio Conte.