CSA Steaua a defilat pe terenul celor de Unirea Dej, victorie cu 6-2.
Succesul înregistrat astăzi de echipa roș-albastră este primul din liga secundă, după ce în primele două etape remizase cu același scor, 1-1, cu Chindia, respectiv Metaloglobus București.
Fără drept de promovare în prima ligă, CSA Steaua este neînvinsă în acest start de sezon. După ce miercuri s-a impus în Cupa României, 1-0 la Dunărea Călărași, azi echipa antrenată de Daniel Oprița a mai făcut o nouă victimă.
Cotată cu prima șansă la cele trei puncte în deplasarea de la Dej, gruparea din capitală a deschis rapid scorul, în minutul 7, prin atacantul Bogdan Chipirliu, cel care a transformat o lovitură de pedeapsă. Același jucător avea să dubleze avantajul ”militarilor” în minutul 30, atunci când execuția sa nu tocmai reușită, din interiorul careului, îl învingea pe Chindriș.
Dacian Nastai a efectuat 3 schmbări la pauză, însă tot formația bucureșteană avea să punceze pe tabela de marcaj, în minutul 68. Lăsat extrem de liber de defensiva gazdelor, Alexandru Boiciuc finaliza cu calm.
Alexandru Piftor a redus din diferență pentru gazde, în minutul 72, însă mijlocașul Rareș Enceanu stabilea din nou ecartul de trei goluri în minutul 84. Fundașul Cristian Chira puncta pentru Unirea la câteva secunde distanță de golul de 4-1, cu o lovitură de cap ce l-a suprins pe portarul Franculescu.
Execuția fotbalistul gazdelor se pare că i-a supărat și mai tare pe jucătorii oaspeți, cei care aveau să continue recitalul în minutele de prelungire. Mai întâi, Adrian Ilie marca, cu un lob peste portarul celor de la Dej, în minutul 90+2, pentru ca, două minute mai târziu, Alin Raicu, fotbalist de doar 18 ani trimitea în vinclu de la aproximativ 18 metri.
Pentru formația ardeleană au evoluat și trei jucători împrumutați de la FCSB: Victor Stancovici, Mario Geană și Alexandru Șuteu.
În urma acestui rezultat, Steaua urcă pe locul 5, cu tot atâtea puncte acumulate, în timp ce Unirea Dej coboară pe locul 14 în clasament, cu 3 puncte adunate.