Cum devii arbitru: ghidul complet cu toți pașii pentru a ajunge să conduci un meci de fotbal!

Autor: Gheorghiu Dan / 22.06.2022, 18:07
Cum devii arbitru: ghidul complet cu toți pașii pentru a ajunge să conduci un meci de fotbal!

Cei mai mulți copii îndrăgostiți de fotbal îmbrățișează, firește, visul de a deveni fotbaliști. Bucuria jocului cu mingea și expunerea uriașă pe care o au protagoniștii echipelor ar putea fi doar primele motive. Dar, la un moment dat, descoperă arbitrajul. O traiectorie distinctă, tot în “sportul-rege”. Pentru cei devin captivați, fie de foarte tineri, fie la finalul carierei ca jucători, se naște întrebarea: cum devii arbitru? Iată ghidul complet cu toți pașii pentru a ajunge să conduci un meci de fotbal!

Playsport îți prezintă toate etapele necesare, precum și recomandări pentru a putea deveni arbitru în România, plecând de la simpla pasiune până la statutul de profesionist în competiții oficiale!

Cum devii arbitru, pasul 1: pasiune + cunoștințe + formă fizică

Drumul spre arbitrajul de performanță nu e unul tocmai ușor, iar până la imaginile cu oficiali de joc în Liga Campionilor trebuie să începi de la baza piramidei competiționale. Unde nu e suficientă pasiunea, ci doar cunoștințele și forma fizică de invidiat te pot ajuta concret. 

  • Întâi de toate, trebuie să îți placă fotbalul și să îl înțelegi în complexitatea lui ca sport. Așadar, e nevoie de pasiune dar și de o aplecare spre dinamica și modul lui de desfășurare, ca fenomen sportiv dar și prin prisma rolului arbitrului în ecosistemul fotbalistic.
  • Apoi, trebuie să deprinzi foarte bine cunoștințele de bază privind regulile jocului și să fii permanent adaptat la noutățile care vin în ritm tot mai alert, modificări de ultimă oră privind interpretarea fazelor și alte modificări la nivel global și național.
  • Nu în ultimul rând, trebuie să ai o formă fizică de invidiat, pe care să o menții printr-un program de alimentație și pregătire, încercând să o perfecționezi. E suficient să studiezi cât aleargă în medie un arbitru pe durata unei partide pentru a concluziona că rutina exercițiilor fizice e complexă, impunând perseverență și abnegație!

Toate acestea trei compun pasul 1 dar, în fapt, sunt nu doar elemente indispensabile pentru începutul provocării tale, ci și constante care trebuie să te însoțească pe toată durata carierei pe care ți-o dorești! În mod ideal, dezvoltându-se continuu fiecare!

Pasul 2: cursul de început la nivel de AJF

Cum spuneam că această traiectorie profesională începe totdeauna de la baza piramidei competiționale, vei descoperi că e nevoie să contactezi, întâi de toate, Asociația Județeană de Fotbal unde locuiești sau unde vrei să faci primii pași în arbitraj. 

  • Toate datele de contact pentru aceste instituții care manageriază fotbalul la nivel județean în România pot fi găsit cu ușurință pe portalul frf-ajf.ro.

De aici vei primi toate informațiile necesare privind înscrierea la cursul de arbitri pentru începători, calendarul acestuia, condițiile de participare și durată. Acestea diferă de la un județ la altul însă, în general, cursul durează minimum 3 luni și maximum 6 luni

  • Fiecare AJF din România are în componență o Comisie Județeană de Arbitri, organism dedicat arbitrajului în plan local, adică tocmai nivelul de unde începe provocarea ta.

Pasul 3: arbitru stagiar

După absolvirea cursului organizat de AJF și a examenului de la finalul acestuia, capeți primul tău statut în cadrul oficialilor de joc, e vorba de arbitru stagiar

Timp de 6 luni vei putea fi delegat la meciuri din cadrul competițiilor de copii și juniori. 

  • În practică, faptul că nu sunt prea multe variante de arbitri la nivel județean duce uneori inclusiv la delegări în alte competiții.

După această perioadă, te vei putea înscrise pentru a susține examenul care să îți ofere categoria II în arbitraj. E necesar să fii în contact permanent cu AJF și CJA pentru a obține toate informațiile legate de condițiile de examinare, calendar de înscrieri și programări.

Pasul 4: arbitrezi la seniori!

Absolvirea examenului și obținerea categoriei II în arbitraj se face prin examen teoretic scris + probe practice (jocuri arbitrate și note obținute). Asta doar după ce:

  • Ai fost minimum 6 luni arbitru stagiar
  • Ai cumulat minimum 12 jocuri oficiate
  • Nu ai suferit sancțiuni disciplinare
  • Ai participat la ședințele pregătire CJA

După asta, timp de minimum 18 luni, adică un an și jumătate, vei putea primi, în teorie, delegări ca arbitru inclusiv la centru, la nivel de Liga 5 și Liga 4, după câte eșaloane competiționale se organizează în județul tău.

Perioada este de minimum 18 luni până la a putea să te înscrii pentru examenul de categorie superioară, respectiv categoria I, în urma căruia vei căpăta statutul de arbitru ce poate fi delegat în calitate de central sau asistent la toate competițiile județene, juniori și seniori.

În România, fotbalul profesionist se consideră că începe de la Liga 3 în sus pe baza piramidei competiționale. Sunt incluse, așadar, Liga 2 și Liga 1. Practic, fiind arbitru categoria I, ești încă la nivel județean și de amatori. Dar poți merge mai departe!

Pasul 5: cum intri în competițiile profesioniste

Intrarea în sistemul competițiilor profesioniste presupune, întâi de toate, căpătarea statutului de arbitru apt pentru delegare la nivel de Liga 3. Pentru acest pas foarte important există două posibilități:

  • Susținerea examenului anual CCA
  • Cursul de Talente

E nevoie pentru promovarea spre Liga 3 să:

  • Deții categoria I ca arbitru
  • Minimum 30 meciuri oficiate
  • Minimum 21 ani vârstă și maximum 30 de ani
  • Să nu fi fost sancționat disciplinar
  • Fii apt medical cu aviz INMS
  • Fi absolvit minimum liceul cu diplomă de bacalaureat

Practic, poți să devii arbitru la nivel de L3 fie prin examen, fie pe baza performanțelor practice. Anual, Comisia Centrală a Arbitrilor, organismul din cadrul FRF care coordonează activitatea arbitrajului la nivel național, organizează examene pentru promovarea arbitrilor dinspre nivel județean, către Liga 3. 

  • Cel mai ușor e să păstrezi legătura prin CJA din județul tău. Acolo vei găsi cele mai noi informații legate de toate datele acestui examen (cerințe, condiții, calendar etc). De asemenea, poți să consulți periodic frf-cca.ro, site-ul Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Absolvirea acestui examen te face eligibil pentru delegări la nivel de Liga 3, competiție considerată cu statut profesionist. De aici începe drumul tău la alt nivel!

Poți să treci însă de această etapă și fără un examen-propriu zis. Asta pentru că CCA organizează periodic un program numit “Curs de Talente”. Practic, pe baza performanțelor tale în arbitraj la nivelul competițiilor județene, CJA te poate propune către CCA pentru lista cursanților. O dată acceptat în Curs, vei urma diverse probe fizice și teoretice, iar la absolvirea acestuia ai putea deveni arbitru de Liga 3. Sunt primii pași despre cum devii arbitru!