Real Madrid este interesată de unul dintre colegii lui Ciprian Tătărușanu (35 de ani), de la AC Milan. Gruparea spaniolă l-a luat în vizor pe Franck Kessié (24 de ani) și speră să reușeacă să îl transfere în perioada imediat următoare.
Franck Kessié se află sub contract cu formația din Italia, dar documentul va expira în vară. Tânărul jucător nu a ajuns până acum la o nouă înțelegere cu Milan, potrivit publicației italiene Corriere dello Sport. Astfel, Real Madrid a înaintat o oferă și speră să reușească să îl aducă pe internaționalul de 24 de ani. Din primele informații reiese că aceștia vor să îl pună pe colegul lui Ciprian Tătărușanu în locul lui Casemiro, jucător care valorează 70 de milioane de euro.
AC Milan este dispusă să îi ofere internaționalului din Coasta de Fildeș o mărire de salariu pentru a semna prelungirea contractului, dar fotbalistul pare mai degrabă tentat să încerce o nouă provocare.
Real Madrid nu este singura formație care și-a manifestat interesul pentru serviciile lui Franck Kessié. Și cei de la PSG vor să obțină semnătura lui Kessie. În cazul în care va reuși să obțină semnătura mijlocașului de 24 de ani, vicecampioana Spaniei ar câștiga o nouă luptă cu PSG, după ce în această vară a reușit să-l transfere pe Eduardo Camavinga de la Rennes.
Kessie știe de interesul grupării de pe „Parc des Princes”, dar nu îi surâde această opțiune. Le Parisien transmite că francezii i-ar fi făcut deja o propunere lui Kessie, una importantă din punct de vedere financiar atât pentru el, cât și pentru impresarul său, George Atangana. Rămâne însă de văzut ce va face tânărul ivorian.
Franck Kessie știe că nu doar Real Madrid și PSG îl urmăresc îndeaproape. Pe vremea când se afla la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acesta a ținut să le transmită un mesaj tuturor celor care vor să îl transfere. La acel moment, tânărul fotbalist părea ferm convins că nu va schimba echipa.
Sunt mândru de acest club și nu am de gând să plec de la AC Milan. Din contră, vreau să rămân pentru totdeauna. Mă interesează doar Milan. Maldini și Massara știu asta. Vreau să rămân acolo pe viață, cel puțin în cea de fotbalist.”, a declarat Franck Kessie, pentru Gazzetta dello Sport.