Cupa Mondială din Qatar nu mai începe pe 21 noiembrie! Anunț de ultimă oră făcut de oficialii FIFA despre startul competiției

Octavian Vasilescu 10.08.2022, 16:25
Cupa Mondială din Qatar nu mai începe pe 21 noiembrie! Anunț de ultimă oră făcut de oficialii FIFA despre startul competiției

Cupa Mondială din Qatar va începe cu o zi mai devreme! FIFA a acceptat cererea organizatorilor, astfel că turneul final va debuta pe 20 noiembrie.

Inițial, CM 2022 din Qatar ar fi trebuit să înceapă pe 21 noiembrie cu meciul Senegal – Țările de Jos. Gazdele au făcut o cerere către FIFA pentru a modifica ziua de start a jocului Qatar – Ecuador.

Cupa Mondială din Qatar începe cu o zi mai devreme

FIFA a dat curs solicitării, astfel că meciul de deschidere va fi acum Qatar – Ecuador, nu Senegal – Țările de Jos. Conform FIFA, restul programului nu va fi afectat de această decizie.

Șeicii și-au dorit ca festivitatea de deschidere să aibă loc înaintea meciului Qatar – Ecuador. Dorința lor a fost îndeplinită, scrie Goal.com. Așadar, CM 2022 va avea loc în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie 2022.

Cum arată grupele CM 2022 din Qatar

VEZI AICI Cine e favorită să câștige Campionatul Mondial. Toate detaliile despre echipele care vor merge în Qatar

Grupa A

  • 1. Qatar
  • 2. Ecuador
  • 3. Senegal
  • 4. Olanda

Grupa B

  • 1. Anglia
  • 2. Iran
  • 3. Statele Unite ale Americii
  • 4. Câștigătoarea celui de-al treilea play-off european

Grupa C

  • 1. Argentina
  • 2. Arabia Saudită
  • 3. Mexic
  • 4. Polonia

Grupa D

  • 1. Franța
  • 2. Peru
  • 3. Danemarca
  • 4. Tunisia

Grupa E

  • 1. Spania
  • Costa Rica
  • 3. Germania
  • 4. Japonia

Grupa F

  • 1. Belgia
  • 2. Canada
  • 3. Maroc
  • 4. Croația

Grupa G

  • 1. Brazilia
  • 2. Serbia
  • 3. Elveția
  • 4. Camerun

Grupa H

  • 1. Portugalia
  • 2. Ghana
  • 3. Uruguay
  • 4. Coreea de Sud

Programul CM 2022 din Qatar

  • Faza grupelor: 21 noiembrie – 2 decembrie
  • Optimi: 3-6 decembrie
  • Sferturi: 9-10 decembrie
  • Semifinale: 13-14 decembrie
  • Finala mică: 17 decembrie
  • Finala: 18 decembrie

Istvan Kovacs, delegat la CM 2022

Istvan Kovacs va fluiera la CM 2022, a decis FIFA. Acesta va fi ajutat în Qatar de asistenții Ovidiu Artene și Vasile Marinescu, alături de care a arbitrat și în cupele europene.

Numai 36 de arbitri din întreaga lume, 69 de asistenți și 24 de arbitri VAR au fost aleși de FIFA pentru CM 2022.