Partida dintre FC Alianza și Philadelphia Union din optimile Champions League CONCACAF a avut parte de un moment amuzant. Un câine a intrat pe teren și a început să se joace cu mingea. În cele din urmă patrupedul a fost scos de pe teren de un agent de pază.
Miercuri dimineață, FC Alianza a primit vizita celor de la Philadelphia Union în turul optimilor din Champions League CONCACAF. Partida s-a terminat 0-0. Returul se dispută în Statele Unite, pe 15 martie. Câștigătoarea ultimei ediții de Champions League în America de Nord este Seattle Sounders. Echipa din MLS a trecut în finală de mexicanii de la Pumas cu 5-2 la general.
Chiar dacă golurile au lipsit, meciul a avut parte de un moment amuzant. În minutul 68 un câine a intrat pe teren și a început să se joace cu mingea în uralele spectatorilor prezenți în tribune. Jucătorii celor două echipe au privit și ei amuzați întreaga scenă. Ulterior patrupedul a fost scos de pe teren de un agent de securitate.
Best thing you’ll see all day. ?
Doggo just trying to score a goal. pic.twitter.com/ycikSNGlTz
— Major League Soccer (@MLS) March 8, 2023