Dan Petrescu preia echipa națională a României! Antrenorul ar fi ajuns la o înțelegere cu șefii din Gruia

Ștefănescu Dragoș / 04.12.2021, 11:40
Dan Petrescu preia echipa națională a României! Antrenorul ar fi ajuns la o înțelegere cu șefii din Gruia

Federația Română de Fotbal este de ceva timp în căutarea unui nou selecționer pentru echipa națională a României. După ce au fost refuzați de câțiva tehnicieni, oficialii federali și-au îndreptat atenția către Dan Petrescu. În urma discuției cu Burleanu și Stoichiță, Dan Petrescu este foarte aproape să preia echipa națională a României.

Dan Petrescu preia echipa națională a României

Naționala României nu are selecționer de ceva timp. Mirel Rădoi a decis să nu continue la cârma echipei, iar conducătorii FRF au demarat negocieri cu mai mulți antrenori. După ce au fost refuzați de Mirel Rădoi, Gică Hagi și Răzvan Lucescu, federalii s-au îndreptat către Dan Petrescu. Primele discuții au avut loc deja, Burleanu și Stoichiță mergând personal la Cluj.

În urma discuțiilor, antrenorul CFR-ului a promis că va da un răspuns final după ultimul meci al echipei sale, din acest an. Mai exact, Dan Petrescu va anunța dacă va prelua naționala după weekend-ul 18/19 decembrie când CFR va juca cu FC Argeș

Au venit la Cluj cei de la Federație. Am discutat cu ei, dar le voi da un răspuns după meciul cu FC Argeș, care va închide anul pentru CFR. Înainte trebuie să discut și cu patronul echipei”, a declarat Dan Petrescu pentru Gsp.

Surse apropiate clubului din Gruia susțin că deși a amânat până pe 19 decembrie răspunsul oficial, Dan Petrescu s-ar fi înțeles deja cu Burleanu și Stoichiță. Se pare că ”bursucul” ar fi ajuns la un acord și cu patronul CFR-ului, Neluțu Varga. Conform înțelegerii dintre cei doi, nici CFR și nici Dan Petrescu nu ar mai plăti clauza de reziliere unilaterală, de 400.000 de euro. Astfel, antrenorul ar urma să renunțe la cele 4 salarii restante, plus cel pe decembrie și să nu mai aibă nicio altă pretenție pentru restul contractului, valabil până în vara lui 2024.

Cine vine la CFR Cluj în locul lui Dan Petrescu

În cazul în care Dan Petrescu va accepta oferta FRF, Neluțu Varga are un plan de rezervă bine stabilit. Patronul CFR-ului intenționează să-l aducă pe banca clujenilor pe Adrian Mutu. Având în vedere prietenia dintre cei doi, șansele ca Mutu să devină noul antrenorul al clujenilor sunt foarte mari. În trecut Varga a mai dorit să-l aducă pe ”briliant” la Cluj. Atunci el s-a lovit de refuzul fostului președinte al clubului, Marian Copilu. Cum acesta din urmă nu mai face parte din organigrama clubului din Gruia, instalarea lui Mutu pe banca tehnică a echipei are cale liberă.

O altă variantă pentru preluarea băncii tehnice a celor de la CFR Cluj este Ladislau Boloni. Oficialii din Gruia au cochetat cu ideea aducerii lui Boloni, în urmă cu ceva timp. Fostul selecționer a fost în discuții și cu Sepsi, dar văzând că CFR are intenții serioase a declinat oferta covăsnenilor. CFR Cluj i-ar oferi lui Boloni cel mai mare salariu din Liga 1 pentru a semna și o primă consisetentă de calificare în grupele Champions League. Se pare că prima ar fi mai mare decât salariul pe un an.

Rămâne de văzut care va fi varianta aleasă de conducerea lui CFR Cluj pentru banca tehnică, în cazul în care Dan Petrescu va accepta preluarea echipei naționale a României.