Daniel Oprița cere întăriri după primul meci din Liga 2. Ce spune antrenorul de la CSA despre dreptul de promovare in Superligă

Alex Vartolomei 08.08.2023, 23:52
Daniel Oprița cere întăriri după primul meci din Liga 2. Ce spune antrenorul de la CSA despre dreptul de promovare in Superligă

CSA Steaua a debutat în noua ediție a ligii secunde cu un egal smuls în ultimul minut pe terenul Chindiei Târgoviște. Dâmbovițenii au deschis scorul prin Robert Moldoveanu (24 de ani), în minutul 3, iar „militarii” au egalat prin Bogdan Chipirliu (31 de ani) în minutul 97.

Clubul din Ghencea a beneficiat de o susținere masivă din partea Peluzei Sud, care a fost prezentă necondiționat alături de echipă încă de la reactivarea secției de fotbal. Pe durata meciului, suporterii steliști și-au încurajat favoriții, dar n-au evitat să reacționeze împotriva revenirii FCSB-ului pe stadionul „Steaua”.

Daniel Oprița, antrenorul formației roș-albastre, a oferit prima reacție după debutul oficial în noul sezonul. Tehnicianul roș-albaștrilor este mulțumit de prestația elevilor săi din această seară și deși consideră că lotul este echilibrat, mai are nevoie de întăriri.

„Sunt mulțumit de de rezultat, ținând cont când am egalat, dar nu sunt mulțumit având în vedere cum am pregătit jocul și la gândul cu care am venit, la victorie. Chindia este o echipa bună, a fost un meci greu, cu un public frumos. Sunt mulțumit, echipa a făcut un joc bun, astăzi am arătat bine. Iar avem cel mai bun lot, dar bugetul e mai mic decât anul trecut. Sincer, mi-ar mai trebui 1-2 jucători. Este vorba despre un fundaș central pe care mi l-aș fi dorit, dar nu am buget. Am 2 jucători de mare calitate care mi-aș dori să vină, dar rămâne de văzut dacă vom reuși să-i aducem. Avem un lot echilibrat, nu pot spune că nu sunt mulțumit”, a spus tehnicianul la Digi Sport.

Antrenorul bucureștenilor nu a fost încă informat cu privire la situația juridică de către conducerea clubului și obținerea dreptului de promovare este în continuare încertă.

„Nu știu care este situația legată de dreptul la promovare, nu m-a informat nimeni nimic. Suntem profesiniști, suntem plătiți să ne facem treaba și vom vedea dacă se va rezolva”, a mai spus antrenorul la Digi Sport.

Fostul atacant a preluat clubul din Ghencea în 2019, din Liga a 4-a, și a obținut promovări succesive până în Liga a 2-a. În ultimele două sezoane, tehnicianul a îndeplinit obiectivele, terminând primul an de Liga a 2-a pe locul 4 (eligil pentru a juca baraj de promovare în prima ligă) și ediția anterioară pe locul 1, dar forma de organizare juridică a clubului Armatei a împiedicat promovarea directă în Superligă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622