Andrei Vochin a făcut o analiză a felului în care sunt investiți banii în fotbalul românesc.
Deși Gigi Becali atacă în mod constant FRF, consilierul lui Răzvan Burleanu laudă modelul de business pe care finanțatorul FCSB îl aplică.
CFR Cluj a făcut legea în campionatul României în ultima perioadă, 5 titluri din ultimele 6 puse în joc fiind acontate de aceasta, însă, cu toate acestea, Andrei Vochin consideră că strategia de afacere este una deficitară.
„Mi se pare un discurs foarte bun pentru suporterii care nu au condus nicio afacere şi care sunt emoţionali şi spun băi, patronul trebuie să vină să dea bani cu nemiluita. Şi pe urmă vedem dacă Timişoara ia vreun titlu, ia vreo cupă, ia vreo nu ştiu ce, dacă Timişoara mai există. În momentul respectiv ca să ne referim strict la perioada respectivă.
Sau, câştigi, da, bagi bani cu nemiluita, câştigi ca CFR cinci titluri doar că acum, conducerea CFR-ului se chinuieşte să optimizeze, parcă ăsta e termenul folosit, să optimizeze cheltuielile. Sunt totuşi minus 30 de milioane evidenţiate acolo, nu cred că este un model de business ăsta.”, a spus Andrei Vochin la Orange Sport.
Oficialul FRF nu s-a oprit aici și a oferit și niște contra-exemple. Sunt doar două la număr, Farul și FCSB.
În fotbal, daca vrei să faci business în fotbal, eu cred că model de business este FCSB, sau Farul. Sunt modele care echilibrează performanţa sportivă, cât se poate, cu latura financiară.
Pentru că nu poţi să te duci să bagi bani, sau, uite, greşeala pe care a făcut-o Dinamo, Dinamo a băgat bani cu nemiluita gândindu-se că vor.. lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor.” a concluzionat consilierul președintelui FRF.
În ultimul deceniu, FCSB este formația care a vândut cel mai bine din fotbalul românesc, exemple fiind în acest sens transferurile lui Dennis Man, Nicolae Stanciu, Vlad Chiricheș sau Florin Gardoș, însă pe plan sportiv aceasta suferă în aceste momente. ”Roș-albaștrii” au obținut ultimul titlu în prima ligă în anul 2015.