Declarație halucinantă a lui Mihai Stoichiță înainte de tragerea la sorți a grupelor din preliminariile Euro 2024: „Nu suntem departe de Ungaria”

Robert Zanfir 08.10.2022, 18:48
Declarație halucinantă a lui Mihai Stoichiță înainte de tragerea la sorți a grupelor din preliminariile Euro 2024: „Nu suntem departe de Ungaria”

Mihai Stoichiță (68 de ani) a declarat la plecarea spre Frankfurt că o grupă cu Ungaria nu ar fi rea pentru România. Maghiarii au terminat pe locul 2 în Liga Națiunilor, într-o grupă cu Italia, Germania și Anglia. Tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului European 2024 are loc în Germania, duminică, 9 octombrie, de la 13:00.

E diferență mare între lumea în care se zbate fotbalul românesc și realitate. Minciuna care a pus stăpânire pe „Casa Fotbalului” este dovedită din plin de discursurile publice ale lui Mihai Stoichiță. Directorul Comisiei Tehnice a FRF a gafat de mai multe ori în ultimul timp. După victoria cu Bosnia, 4-1, a spus că tricolorii nu au pierdut nicio poziție, deși naționala lui Edi Iordănescu a retrogradat în Liga C a Nations League.

Declarație halucinantă a lui Mihai Stoichiță înainte de tragerea la sorți a grupelor din preliminariile Euro 2024

Mihai Stoichiță a plecat spre Frankfurt, pentru tragerea la sorți în vederea preliminariilor pentru Campionatul European 2024. Și Edi Iordănescu a prins avionul, chiar dacă Stoichiță „Lippi” se amuza pe seama acestui lucru înaintea partidei cu Bosnia.

Înaintea decolării, fostul tehnician a spus că i-ar plăcea o grupă cu Ungaria. „Nu suntem departe de ei”, crede directorul tehnic al FRF. Ungaria a învins de două ori Anglia, a trecut de Germania și a fost la un pas de a câștiga grupa în fața Italiei, în ultimul sezon din Liga Națiunilor.

„(N.r. – Cu ce speranțe la această tragere?) Cu speranța calificării. Să dea Dumnezeu să cădem bine. Ce înseamnă bine nu îmi mai dau seama. N-am preferințe, nu fac calcule. Trebuie să ne uităm mai mult la echipa noastră. (Ce obiectiv are Edi Iordănescu?) Calificarea. Calificarea clar este un obiectiv. E normal să fie așa.

(N.r. – Românii vor să picăm cu Ungaria) N-ar fi rău cu Ungaria. Eu zic c-ar fi bine cu Ungaria. E vorba numai de motivație. Nu cred că e mare diferență între noi și unguri, chiar dacă ei, în ultima vreme, au avut performanțe mai bune decât noi. Fotbalistic vorbind, nu cred că e o așa mare diferență între noi și unguri.

Eu sper ca restartul să fi fost ultimele două meciuri, cu Finlanda și Bosnia, și de acum încolo să fie o normalitate. Restartul a avut loc. Câte restarturi să dăm? Am văzut că putem, ne-am demonstrat nouă înșine că putem. Atunci nu trebuie să-ți lipsească încrederea în viitor”, a spus Mihai Stoichiță.

Cum arată urnele pentru preliminariile CE 2024

România va fi în urna a treia pentru tragerea la sorți de duminică, 9 octombrie, de la 13:00. Posibilii adversari sunt dintre cei mai puternici, iar naționala va avea o misiune infernală în drumul spre Campionatul European.

Urna 1: Olanda, Ungaria, Danemarca, Spania, Italia, Belgia, Croația, Portugalia, Polonia, Elveţia
Urna 2: Țara Galilor, Anglia, Bosnia, Israel, Franța, Austria, Cehia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Scoţia, Finlanda
Urna 3: Suedia, Armenia, ROMÂNIA, Slovenia, Republica Irlanda, Ucraina, Islanda, Norvegia, Albania, Muntenegru
Urna 4: Turcia, Georgia, Kazahstan, Luxemburg, Grecia, Azerbaidjan, Insulele Feroe, Kosovo, Bulgaria, Macedonia de Nord
Urna 5: Belarus, Lituania, Gibraltar, Letonia, Malta, Moldova, Estonia, Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru
Urna 6: Liechetenstein, San Marino, Andorra

Ungaria, Finlanda, Insulele Feroe, Gibraltar și San Marino. Grupa asta o câștigăm. Avem nevoie de noroc, de mult noroc. Într-o discuție cu Mihai Stoichiță i-am spus că o să cădem cu Ungaria,
Daniel Pancu, pentru As.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe