Denis Alibec primește o nouă șansă din partea lui Dan Petrescu! Ce trebuie să facă atacantul CFR-ului: „E decizia lui”

Gabriel-Alexandru Ioniță / 03.12.2021, 21:37
Denis Alibec primește o nouă șansă din partea lui Dan Petrescu! Ce trebuie să facă atacantul CFR-ului: „E decizia lui”

Denis Alibec a fost exclus din lotul CFR-ului de Dan Petrescu. Atacantul în vârstă de 30 de ani a fost foarte supărat că nu a fost introdus pe teren în meciul de pe teren propriu cu Academica Clinceni și a plecat la vestiare în minutul 70, fără a avea permisiunea antrenorului în acest sens.

Alibec și-a scuzat gestul spunând că a avut nevoie la toaletă și că nu s-a pus problema să fie supărat pe Dan Petrescu în vreun fel.

Am avut nevoie să mă duc la toaletă. Nu am avut nicio problemă de alt gen. Nu am plecat de la stadion direct, am așteptat să se termine meciul. Am fost la toaletă și apoi am revenit la gard acolo lângă bancă”, a spus atacantul CFR-ului potrivit ProSport.

Dan Petrescu este dispus să îi ofere o nouă șansă lui Denis Alibec

Internaționalul român nu a reușit însă să îl înduplece pe Dan Petrescu. „Bursucul” nu l-a reprimit încă la antrenamentele primei echipe, încă acest lucru s-ar putea întâmpla totuși în curând.

Antrenorul formației din Gruia a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Chindia Târgoviște din etapa cu numărul 18 a Ligii 1. În mod evident, Petrescu a fost întrebat și despre acest subiect și a dat un răspuns surprinzător la prima vedere.

Dan Petrescu a spus că este dispus să îl reprimească în lot pe Alibec, în cazul în care acesta își va prezenta scuzele pentru gestul său. Totuși, „Bursucul” a dat de înțeles că această „ofertă” este valabilă doar pentru meciurile rămase de disputat în acest an. Semn că, cel mai probabil, în ianuarie clubul clujean va renunța la serviciile atacantului împrumutat de la Kayserispor.

A fost o decizie a clubului. Priviți cazurile Debeljuh, Omrani, băieții când greșesc, își cer scuze și vin înapoi. Dacă își va cere scuze, va fi reprimit și totul va fi normal, ca înainte. Mai sunt 5 jocuri, el e încă sub contract. Dacă dorește să joace, e binevenit. Dacă nu, e decizia lui”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.

Dumitru Dragomir este de partea atacantului CFR-ului

Există și oameni în fotbalul românesc care îi dau dreptate fotbalistului în acest „război” cu Dan Petrescu. Dumitru Dragomir este de părere că antrenorul CFR-ului trebuia să îi spună în mod ferm jucătorului său că nu se bazează pe serviciile sale, în loc să îl țină mereu pe banca de rezerve.

Amândoi au dreptate. Păi, ce, mă, e slugă? E cârpă să șteargă cu el pe jos? Ce Dumnezeu? Trebuia să îi spună: `Bă, băiatule, la mine nu joci` și gata. Nu îl mai ținea rezervă atâta timp. Dar și Dan Petrescu e omul dracu’, să știți”, a spus fostul președinte al LPF conform ProSport.