Dennis Man, avertizat de antrenorul Parmei! „Mai presus de toate, el asta trebuie să facă!”. Ce spune Enzo Maresca despre transferul românului

Olteanu Ștefan / 27.10.2021, 19:18

Dennis Man a fost avertizat de antrenorul Parmei, după ce jocul său din ultimele două etape nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. În cadrul ultimei conferințe de presă, Enzo Maresca a spus că se așteaptă ca Man să își asume mai multă responsabilitate pe teren, deoarece el este unul dintre jucătorii care pot face diferența. De asemenea, tehnicianul Parmei a comentat și afirmațiile lui Victor Becali, care a spus că Dennis Man ar putea fi transferat în iarnă.

„Dennis trebuie, mai presus de toate, să își asume responsabilitatea pentru a face diferența”. Dennis Man, avertizat de antrenorul Parmei

Dennis Man a fost avertizat de antrenorul Parmei în cadrul ultimei conferințe de presă. Atacantul de 23 de ani a fost titular la ultimele partide din Serie B, însă nu a reușit să creeze foarte mare pericol la poarta adversă. În runda a 8-a Parma a remizat cu Monza, scor 0-0, iar în etapa precedentă a fost învinsă de Reggina în deplasare, scor 1-2.
Parma, formația cu cel mai bine cotat lot din Serie B, a început sezonul ca principală favorită în lupta la promovare. Însă, după 9 etape este pe locul 15, la doar 3 puncte deasupra locurilor retrogradabile.
„A lipsit atitudinea jucătorilor la partide cu Reggina? Dennis Man îmi vine în minte, ați vorbit cu el?”, l-au întrebat jurnaliștii italieni pe Maresca la ultima conferință de presă.

Dennis face parte din acel grup de băieți care ar trebui să facă diferența și care mai presus de toate trebuie să își asume responsabilitatea pentru a face diferența.
Mă refer la el, Vazquez, Danilo, Osorio. Toți acești jucători importanți trebuie să își asume responsabilitatea. Și ca să faci asta nu trebuie să spui nimic. Trebuie pur și simplu să o faci! Referitor la Vazquez, încă îl descoperim, dar este un jucător puternic”, a spus Maresca.

Cum comentează afirmațiile lui Victor Becali

Printr-o reacție oferită recent, Victor Becali a lăsat de înțeles că pregătește transferul lui Dennis Man de la Parma. El a sugerat că mutarea s-ar putea să se realizeze chiar în iarnă.
În momentul în care a fost întrebat de jurnaliști despre această posibilitate, Maresca a răspuns:

Poate că sunt eu pretențios, dar am un avantaj. Nu am rețele de socializare și nu citesc nimic. Ajung aici la 6 și jumătate dimineața și plec spre casă la 6 și jumătate după-amiaza, gândindu-mă doar la cum să îmbunătățesc echipa.
Impresarul lui Dennis? Nu știu, dar ți-am mai spus că oricine are dreptul să se exprime. Atunci poți fi de acord sau nu”, a spus tehnicianul, potrivit Parma Live.

Este postul lui Enzo Maresca în pericol?

Pentru Parma urmează deplasarea de la Cittadella, din runda a 10-a. Cittadella este pe lcoul 12 în clasament, cu 3 puncte peste Parma.
Întrebat despre presiunea care este pusă pe umerii săi, Enzo Maresca a declarat:

Nu, antrenorul trebuie să fie conștient de faptul că este responsabil și el pentru rezultatele obținute. După cum am spus și înainte de meciul cu Reggina, este normal și corect ca un antrenor să se simtă în pericol atunci când rezultatele nu vin. Face parte din munca mea”, a spus Maresca.