Dezastru financiar la Petrolul. Echipa-fanion a Ploieștiului se află într-o situație disperată

Bordei Radu / 21.01.2022, 15:35
Dezastru financiar la Petrolul. Echipa-fanion a Ploieștiului se află într-o situație disperată

Paradox la Petrolul, echipa are șanse mari de promovare, dar se și află într-o situație disperată. Asta pentru că problemele financiare sunt tot mai mari la clubul ploieștean. Când la echipă exista un sponsor puternic, Veolia, ploieștenii au tot ratat obiectivele pe teren. Dar când lucrurile s-au reglat, sportiv, acum nu mai sunt bani.

Restanțele se măresc și fanii se tem că această situație va ajunge să afecteze parcursul echipei și în campionat. Iar acum suporterii par să îl regrete pe Mădălin Mihailovici, cel care a retras sprijinul de la Veolia, după ani de ratări, dar și din cauză că fusese contestat de membrii galeriei.

Petrolul, la un pas de Liga 1, dar și de colaps. Ce soluții caută conducerea

Ploieștenii nu doresc să rateze șansa de a promova, mai ales că domină Liga 2. Chiar și așa, oamenii cu bani stau departe de Petrolul, iar clubul caută soluții să plătească salariile. Cu greu s-au găsit bani pentru a fi achitate salariile pentru luna noiembrie, astfel se putea ajunge în situația ca jucătorii să rămână liberi de contract. Este adevărat că Petrolul nu dispune de fonduri de la municiplaitate, așa cum se întâmplă la multe din rivalele din Liga secundă.

Managerul sprotiv Claudiu Tudor recunoaște că situația nu este deloc una fericită. Acesta caută parteneri care să ajute la asigurarea liniștii financiare pentru jucători. Acesta a reușit să tot strângă sume de bani, dar este conștient că lucrurile nu pot rămâne așa.

Eu ajut cum pot, cu mare drag, dar sunt soluții pe termen scurt, mai ales pentru un club ca Petrolul. Chiar astăzi am mai bătut palma cu încă un sponsor, cu Barrier, care va veni și el cu o sumă. Nu este una importantă, dar la noi, orice ban ne ajută să ne menținem, a declarat acesta pentru Liga2.ro.

Care este soluția cea mai bună pentru Petrolul. „Avem doar două variante”

Claudiu Tudor speră să se găsească o soluție permanentă, iar el nu vede decât două variante pentru a scoate clubul din impas. Fostul finanțator este așteptat să revină la sentimente mai bune față de echipă.

Soluția Petrolului este ca Veolia să se întoarcă. Dacă nu, atunci toată suflarea din Ploeiști, aici mă refer la fani, firme, autorități, să facă un efort pentru că acest club nu este al meu. Este fanionul Ploieștiului, nu se pot lăsa lucrurile așa. Eu unul mi-aș dori foarte mult ca Veolia să revină, pentru că a avut un aport important în acest proiect, consideră Tudor