Probleme pentru Mirel Rădoi înaintea meciului cu Hermannstadt. Fostul selecționer a anunțat că unul dintre jucători a suferit o accidentare în timpul meciului cu Petrolul Ploiești. Fotbalistul ar putea lipsi două săptămâni.
Meciul dintre Universitatea Craiova și Petrolul Ploieşti s-a terminat în favoarea oltenilor. Jucătorii lui Mirel Rădoi s-au impus cu 2-1, dar tehnicianul are motive seriose de supărare.
Andrei Ivan a ieșit accidentat din partida disputată pe stadionul „Ion Oblemenco“. Fotbalistul în vârstă de 25 de ani a părăsit terenul în minutul 60 al meciului. El a avut nevoie să fie înlocuit după ce s-a duelat cu unul dintre adversari și a căzut pe gazon. În locul său a fost introdus Rivaldinho, cel care a și adus golul victoriei în minutul 90+2.
Antrenorul Mirel Rădoi a anunțat, la finalul partidei, că jucătorul cu cea mai mare cotă din lotul Universității a suferit o accidentare musculară și ar putea lipsi în următoarele meciuri.
Nu știm dacă Ivan are ruptură, vom vedea de mâine încolo, sau luni, când va face un control. Probabil el și alți câțiva jucători nu vor fi disponibili pentru partida de Cupa României de miercuri cu Hermannstadt.”, a declarat Mirel Rădoi, după jocul cu Petrolul Ploiești.
Atacantul oltenilor a fost criticat în urma celor întâmplate. Fanii fotbalului sunt de părere că fotbalistului îi place să simuleze.
La Ivan, simularea e marcă înregistrată. De ce? Pentru că e tolerată de arbitri. Normal că ar trebui să-i spună și Mirel Rădoi. El pierde. Are calități foarte bune, viteză, lovește bine mingea, dar pierde enorm cu aceste simulări pentru că, la orice atingere el trebuie să cadă, indiferent ce situație are. Așa e învățat el să cadă.”, a spus fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu, într-o intervenșie la Digi Sport.
Atacantul în vârstă de 25 de ani a mai lipsit două săptămâni în luna septembrie din cauza unei accidentări musculare.