Dezbaterea privind vaccinul împotriva COVID-19 a ajuns până la vârful NBA. Declarații controversate ale lui LeBron James

Giosanu Catinca / 29.09.2021, 20:22
Dezbaterea privind vaccinul împotriva COVID-19 a ajuns până la vârful NBA. Declarații controversate ale lui LeBron James

LeBron James s-a vaccinat împotriva coronavirusului, dar nu îi încurajează pe cei din jurul său să îl urmeze. Vedeta din NBA este de părere că este treaba fiecăruia ce decizii alege să ia în viață.

LeBron James s-a vaccinat împotriva Covid-19

LeBron James s-a imunizat cu unul dintre serurile anti-Covid, dar refuză să încurajeze alte persoane să facă la fel ca el, transmite agenția de știri AFP.

LeBron James a confirmat că a fost vaccinat împotriva lui Covid-19, dar a spus că nu este treaba lui să-i convingă pe ceilalți jucători NBA să-i urmeze exemplul.”, a transmis sursa anterior citată.

Superstarul din Los Angeles refuzase anterior să spună dacă fusese vaccinat. Acum, însă, a rupt tăcerea.

Nu pot vorbi decât pentru mine. Fiecare are de ales să facă ceea ce crede că este potrivit pentru el şi pentru familia lui. Recunosc că am fost foarte sceptic, dar după ce mi-am făcut propriile cercetări, am considerat că este mai bine pentru mine, familia mea şi prietenii mei. De aceea am decis să o fac.”, a declarat baschetbalistul la Media Day a echipei LA Lakers.

Starul internațional refuză să-i încurajeze și pe alții să o facă

Nu se știe exact ce anume l-a determinat pe LeBron James să spună lucrurilor pe nume.

În primăvară, starul baschetului american evita cu vehemență acest subiect, argumentând că ţine de viaţa lui privată. Pe de altă parte, scepticismul său cu privire la vaccinare era bine cunoscut. Dar pentru că a mărturisit că s-a imunizat împotriva noului coronavirus, a fost întrebat dacă nu ar trebui să-i încurajeze pe jucătorii şi pe oamenii care nu sunt vaccinaţi să facă acest pas. Răspunsul său i-a luat pe toți prin surprindere.

Celebrul baschetbalist nu se încumetă să îi îndrume pe cei pe care îl susțin să își administreze vaccinul mult controversat. În cazul în care ar fi acceptat să facă apel la oameni să se vaccineze, LeBron James ar fi putut avea o mare influență asupra populației, având în vedere statutul său de cel mai bun jucător din NBA.

Aici vorbim despre corpul fiecăruia. Nu este vorba despre politică, de rasism sau de brutalitatea poliţiştilor. Este vorba despre starea de bine a oamenilor. Nu cred că ar trebui să mă implic în ceea ce fac oamenii pentru corpul lor. Parcă aş spune că unul sau altul ar trebui să facă munca asta asta sau nu (…) Ştiu ce am făcut pentru mine şi pentru familia mea, ştiu ce au făcut unii dintre prietenii mei pentru ei şi pentru familiile lor. Dar când trebuie să vorbesc în numele tuturor, nu simt că trebuie să o fac… Nu este treaba mea.”, a mai spus sportivul.