Intrat în transmisiune directă la TV, Gigi Becali s-a dezlănțuit și a pus tunurile pe CFR Cluj, după ce ardelenii au cucerit un nou titlu în Liga 1, al 5-lea consecutiv. Finanțatorul FCSB spune că știe să piardă și să felicite adversarul atunci când acesta se dovedește a fi mai bun din punct de vedere valoric, însă în cazul CFR-ului, Becali crede că acest ultim titlu s-a decis fraudulos.
Gigi Becali a acumulat foarte multă frustrare în finalul acestui sezon, iar în momentul în care a fost contactat telefonic să intre în direct la o emisiune televizată, finanțatorul FCSB s-a dezlănțuit și a pus tunurile pe CFR Cluj.
Roș-albaștrii au ajuns la al 7-lea an consecutiv în care ratează titlul. În schimb, CFR continuă hegemonia în fotbalul românesc și a cucerit al 5-lea titlu la rând.
Totuși, mai mult ca niciodată, Gigi Becali crede că în sezonul 2021 – 2022 campionatul s-a decis fraudulos. Finanțatorul nu poate să treacă peste cele două goluri marcate din poziții suspecte de offside, care s-au dovedit a fi decisive. Unul a fost înscris în poarta roș-albaștrilor, la duelul cu FC Voluntari, în timp ce unul a fost marcat de CFR Cluj în poarta Universității Craiova. Așa s-a scris soarta actualului sezon, în penultima etapă de play-off.
Eu, niciodată nu felicit hoția, minciuna și nedreptatea. Eu felicit ofsaidurile și golurile furate? Pe restul i-am felicitat când au câștigat pe drept. Dar, acum, au câștigat pe nedrept, nu sunt oameni să-i feliciți”, și-a început Gigi Becali discursul, la Pro Arena.
Un alt subiect care l-a deranjat teribil pe Gigi Becali a fost cel al primelor pe care CFR Cluj le-ar fi acordat jucătorilor de la FC Voluntari.
Informația a fost dezvăluită pe 15 mai, de Gigi Becali, care a spus că fotbaliștii „de la Voluntari au luat 3.000 de euro de la CFR”.
Gigi Becali cere o anchetă în acest caz și spune că instituțiile statului trebuie să intervină:
Ei fac tot felul de mizerii. Dacă nu dădeau ei prime la Voluntari, ne-am fi încurcat vreodată? Ce dovezi să aduc, e clar. Să ancheteze, e treaba lor, a instituțiilor statului. Eu am spus ce știu, ce mi-au spus. De ce să bagi prima echipă când tu ai de jucat Cupa?
Normal, ce au câștigat ei campionatul? La ora asta, sunt două ofsaiduri mari. Nu l-au câștigat, dacă îl câștigi cu hoție. Au câștigat prin două ofsaiduri, ce să mai zicem, și cu un gol dat pe tavă. Nu au câștigat campionatul, că l-au furat cu două ofsaiduri, ce să mai zic?
E minciună ce a zis Dan Petrescu. Tot timpul CFR Cluj a fost avantajată, de când s-a născut”, a mai declarat Gigi Becali, potrivit sursei deja menționate.