Dezvăluiri scandaloase din fotbalul românesc: „Se practică împrumutul licențelor, sunt contracte fictive și înregistrate cu sume de 500, 600 de lei în cadrul FRF!” VIDEO EXCLUSIV

Robert Zanfir / 26.07.2022, 20:38
Dezvăluiri scandaloase din fotbalul românesc: „Se practică împrumutul licențelor, sunt contracte fictive și înregistrate cu sume de 500, 600 de lei în cadrul FRF!” VIDEO EXCLUSIV

Ilie Alexe vorbește despre adevărate „bombe cu ceas” pentru fotbalul românesc. Șeful centrului de copii și juniori al FCSB a dezvăluit la Playsport Live că sistemul este atât de corupt încât Centrele de copii și juniori ajung să își împrumute licențele sau să aibă contracte fictive.

Federația Româna de Fotbal a publicat recent topul academiilor de fotbal din România în anul 2022. Topul cuprinde 50 de cluburi care au participat în sezonul 2021/2022 în Liga 1, Liga 2, Liga 3, dar și cluburi cu activitate exclusivă de copii și juniori. Farul Constanța, AFK Csikszereda și FCSB ocupă primele trei locuri.

Ilie „Bebe” Alexe, dezvăluiri scandaloase din fotbalul românesc

Dezastrul pe care îl traversează fotbalul românesc își găsește o explicație în corupția din fotbalul juvenil. Ilie Alexe a recunoscut la Playsport Live că sistemul este afectat de practici care, în final, duc la scăderea nivelului fotbalului românesc.

Șeful Academiei FCSB vorbește despre cum se iau licențele și cum sunt înregistrate contracte fictive la FRF. Totul, deși Răzvan Burleanu a făcut un motiv de mândrie din eliminarea corupției din sistem, dar și din dezvoltarea sectorului de copii și juniori.

„Fiecare club are o strategie proprie. Mierurea Ciuc a acumulat și din sezonul trecut. Se punctează în această clasificare trofeele sau eventuale finale. FCSB nu are că obiectiv participarea în finală, ne axăm mai mult pe produs, pe jucători.

De aceea, în ultimele patru sezoane, în finale, am folosit jucători mai mici de vârstă sau jucători care au evualuat mai puțin, pentru că competiția nu ne permite să evaluam complet niște jucători. Atunci, în acest jocuri putem să evaluăm anumiți jucători: de a-i păstra, de a-i promova sau de ale găsi echipe în liga a doua.

Părinții cunosc acest aspect, avem sistem de rotație a jucătorilor, avem minute egale distribuite jucătorilor selecționați la grupele de minifotbal. Mergem pe aceasta structură”, a declarat Ilie Alexe la Playsport Live.

Șeful centrului de copii și juniori al FCSB: „Părinții doresc trofee, diplome, premii!”

„Am avut și avem părinți care doresc trofee, doresc premii individuale, diplome, părăsesc proiectul. Mergem pe linia transmisă de FRF, de a nu pune accent pe rezultat. Ne interesează mai mult formarea echipei, progresul individual al jucătorului și ne interesează ce instruim pe fiecare etapă de vârstă.

Acest clasament este rezultatul analizei unui dosar. Ripensia a crescut, UTA la fel. Gaz Metan are un punctaj foarte bun, care este rezultatul promovării jucătorilor în prima echipă, în sezonul trecut. Probabil de acolo.

Al doilea aspect: se analizează infrastructura. Dinamo, din acel punctaj, trebuia să prezinte o organigramă completă. Știu problemele lor că nu au avut teren, dar prezinta contractul de la teren. Se punctează!”, a mai spus Ilie Alexe la Playsport Live.

„Se practică împrumutul licențelor și contractele fictive”

„Noi, FCSB, suntem verificați și am fost verificați de fiecare data. Am avut vizite în ultimii ani de la mai multe comisii ale FRF. Dar nu pot să judec celelalte cluburi. Știu că se practică împrumutul licențelor, știu că sunt contracte fictive și înregistrate cu sume de 500, 600 de lei în cadrul FRF. Pe mine m-a interesat mai mult în interior decât ce face vecinul.

La echipa națională, făcând o statistică din ultimele sezone, o să vedem jucători de la Hagi, unde se lucrează corect, o să vedem jucători de la FCSB, la Mircurea Ciuc se lucrează corect. Aceste echipe care păcălesc sistemul se păcălesc pe ele. Produsul nu îl au. Păcălesc părinți, prezintă vise care devin coșmaruri pentru ei, dezamăgiri. În momentul în care dezamăgești un copil, piezi un viitor suporter al fotbalului, un viitor suporter al unei echipe”, a mai spus Ilie Alexe la Playsport Live.

Clasamentul Academiilor de fotbal din România

1. Farul Constanța* – 96,7 puncte
2. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc ** – 90,9 puncte
3. SC Fotbal Club FCSB SA* – 90,9 puncte
4. ACS Sport Team București*** – 89,4 puncte
5. U Craiova 1948 CS* – 89,4 puncte
6. FC CFR 1907 Cluj* – 87,3 puncte
7. SC Dinamo 1948 SA* – 86,6 puncte
8. SSU Politehnica Timișoara** – 86 de puncte
9. AS FC Universitatea Cluj** – 84,4 puncte
10. SC FC Voluntari SA* – 83,7 puncte
11. CSA Steaua** – 83,6
12. AFC Ripensia Timișoara** – 83,1 puncte
13. AFC UTA Arad* – 82,4 puncte
14. ACS Sepsi OSK SF. Gheorghe* – 82,3 puncte
15. ACS Academia de fotbal Viitorul Cluj** – 80,2 puncte
16. FC Rapid 1923 SA* – 79,6 puncte
17. CS Gaz Metan Mediaș* – 79,4 puncte
18. ACSM Politehnica Iași** – 79,3 puncte
19. AFC Botoșani* – 78,7 puncte
20. ACS Petrolul 52** – 78,5 puncte
21. LPS Banatul Timișoara*** – 77,7 puncte
22. LPS Iolanda Balaș Soter Buzău*** – 77,4 puncte
23. ACS Kids Tâmpa Brașov** – 77,2 puncte
24. ACS Campionii Fotbal Club Argeș* – 76,5 puncte
25. CS Concordia Chiajna** – 76,5 puncte
26. CS Mioveni* – 75,5 puncte
27. LPS Bihorul Oradea*** – 75,3 puncte
28. AFC Chindia Târgoviște* – 75,1 puncte
29. ACS FC Academica Clinceni* – 72,3 puncte
30. AFC Progresul 1944 Spartac** – 71,2 puncte
31. AS FC Interstar Sibiu*** – 70,2 puncte
32. CSJ Știința U Craiova*** – 69,9 puncte
33. U Craiova 1948 SA* – 67,6 puncte
34. AFC Hermannstadt** – 66,9 puncte
35. SCM Rm. Vâlcea*** – 63,3 puncte
36. AS FC Bacău*** – 62,3 puncte
37. CS Dinamo*** – 54,1 puncte
38. AS Fotbal Club Buzău** – 53,6 puncte
39. ACS Daco-Getica București*** – 50,3 puncte
40. ACB Ineu*** – 48,6 puncte
41. CSS Craiova*** – 48,4 puncte
42. LPS Cluj*** – 47,5 puncte
43. FC Metaloglobus București** – 47,3 puncte
44. CN Dinicu Golescu Câmpulung*** – 45,5 puncte
45. ACS Luceafărul Drobeta*** – 40,2 puncte
46. Petrosport Ploiești*** – 39,5 puncte
47. LPS Satu Mare*** – 39,4 puncte
48. LPS Viitorul Pitești*** – 38,1 puncte
49. ACS 3Kids Sport*** – 15 puncte
50. LPS Slatina*** – 4,7 puncte
*Cluburi participante în Liga 1, sezonul 2021-2022
** Cluburi participante în Liga 2/Liga 3, sezon 2021-2022