Cu doar câteva zile înainte de startul noului sezon, Dinamo a primit o nouă lovitură: a rămas fără medic și maseur. Destinațiile alese de aceștia sunt cât se poate de surprinzătoare.
Potrivit fanatik.ro, Mircea Miu și-a anunțat plecarea de îndată ce alb-roșii au revenit din Slovenia, unde au efectuat stagiul de pregătire al verii. Următoarea sa echipă va fi Petrolul Ploiești, cu care a mai colaborat de-a lungul timpului.
Medicul a ajuns în Ștefan cel Mare în vara anului trecut, imediat după retrogradarea în eșalonul secund. Până atunci mai activase la CSM Ploiești sau Astra Giurgiu, precum și vreme de un deceniu în Emiratele Arabe Unite, alături de Anghel Iordănescu și regretatul Ilie Balaci. Cea mai importantă perioadă a fost legată de Astra Giurgiu, cu care a reușit să cucerească titlul, alături de Marius Șumudică.
Prahovean get beget, originar din comuna Brazi, acesta a făcut primii pași în fotbal – mai întâi ca jucător și antrenor, ulterior în calitate de medic și chiar finanțator – la echipa locală, Unirea Brazi. Fără îndoială, hotărârea de a părăsi Dinamo nu i-a picat deloc bine lui Ovidiu Burcă, în condițiile în care a mai rămas extrem de puțin timp până la meciul cu Universitatea Craiova din prima etapă.
„Au fost mai multe motive, dar, în primul rând, dorul de țară, dorul de meleagurile natale, de familie și de prieteni. Practic, decizia de a reveni în România am luat-o în vara anului trecut (n.r. 2007), mai precis în iunie, și pe 2 august am părăsit definitiv Emiratele Arabe”, povestea Mircea Miu, la un moment dat, conform ziarulprahova.ro.
Medicul nu este singurul membru al staff-ului care a luat decizia de a pleca din Ștefan cel Mare. Maseurul Gabriel Nicolescu și-a reziliat la rândul său contractul zilele trecute.
Anunțul a fost făcut de Cătălin Alexandru, realizatorul Dinamo 7/9, în ediția de marți, 11 iulie a emisiunii PlaySport Live. Și viitoarea destinație este surprinzătoare: campioana en-titre a Bulgariei, Ludogorets.
De parcă aceste necazuri nu ar fi suficiente, în birourile clubului s-a declanșat un scandal uriaș. Andrei Nicolescu a pus tunurile pe Vlad Iacob, afirmând că a refuzat să renunțe la postul de administrator special, deși i se oferise un salariu de 6.000 de euro pe lună pentru a deveni director executiv.
„Vlad e băiatul lui tata. Nu mă așteptam ca tatăl să vorbească în numele băiatului. Pe de altă parte, oferta lui Vlad Iacob este de 6.000 de euro pe lună. În condițiile în care preferi să rămâi fără bani și să ai drept de semnătură sau să fii remunerat, să faci același lucru, dar din funcția de director executiv. Eu mă întreb care e țelul tău și ce îți dorești, eu cred că oferta e mai mult decât decentă”, a răbufnit președintele lui Dinamo, la Digi Sport.