Dinamo nu mai crede în salavarea directă de la retrogradare. Plan pentru baraj făcut de Dusan Uhrin înaintea partidei cu Sepsi

Octavian Vasilescu 19.03.2022, 16:42
Dinamo nu mai crede în salavarea directă de la retrogradare. Plan pentru baraj făcut de Dusan Uhrin înaintea partidei cu Sepsi

Dinamo va primit vizita celor de la Sepsi OSK în a doua etapă a play-out-ului, duminică, de la ora 16:00. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro.

Duelul Dinamo – Sepsi va fi al doilea meci pentru antrenorul Dusan Uhrin Jr (54 de ani) de la revenirea pe banca „câinilor”. Uhrin a debutat în derby-ul cu Rapid, pierdut clar de Dinamo, scor 1-3.

Dinamo se pregătește de baraj! Anunțul lui Dusan Uhrin

Uhrin a prefațat partida cu Sepsi OSK în cadrul unei conferințe de presă. Antrenorul lui Dinamo spune că situația este foarte complicată, dar speră ca jucătorii lui să fie învingători la baraj. Uhrin a recunoscut că se pregătește deja pentru „dubla” cu una dintre echipele din Liga 2.

Toate meciurile sunt grele pentru noi. Sepsi este o echipă puternică, cu atacanți puternici, care marchează mult. Sepsi e favorită, cu siguranță. E în fața noastră și joacă bine. Trebuie să fim atenți și concentrați în defensivă.

Nu vreau să mai vorbesc despre greșeli, am văzut că în fiecare meci se întâmplă ceva. Trebuie să rezolvăm problemele și să avem încredere și să câștigăm meciurile. E foarte important să ne revenim.

Nu știu situația celor de la Gaz Metan și Academica Clinceni, dar e o veste bună. Dar la baraj va fi foarte greu. Trebuie să construim o echipă pentru baraj și să avem încredere în noi. Am văzut deja niște meciuri din Liga 2, dar nu început să le studiez cu atenție. Am treabă cu meciurile din Liga 1. Nu vreau să vorbesc despre baraj, dar, în mod normal, trebuie să fim favoriți.

Am venit aici să salveză Dinamo, dar echipa are multe probleme. E mai greu acum decât anul trecut. Atunci, jucătorii erau mai concentrați. Avem jucători buni, dar trebuie să dea chiar mai mult de 100%”, a declarat Dusan Uhrin Jr, la conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi.

Clasament play-out Liga 1 înainte de etapa 2

  1. FC Botoșani – 29 pct.
  2. Rapid – 23
  3. UTA – 23
  4. Sepsi – 23
  5. U Craiova 1948 – 21
  6. Chindia Târgoviște – 19
  7. CS Mioveni – 15
  8. Dinamo – 9
  9. Academica Clinceni – 7
  10. Gaz Metan Mediaș – -1 (Gaz Metan a ajuns la -1 după o nouă depunctare)