Djokovic și tribalizarea noastră

Autor: Alin Buzărin / 10.01.2022, 18:19
Djokovic și tribalizarea noastră

Evenimentele din Australia ne arată cât e de împărțiță lumea în două și ce ușor ni se atrage atenția cu orice

Probabil că astăzi Novak Djokovic are de milioane de ori mai mulți fani decât avea acum o săptămână. Dacă era lăsat să intre nestingherit în Australia, dacă își scrântea glezna înainte de debutul turneului, dacă-l elimina din primul tur cine știe ce papuaș venit din calificări, Planetei puțin îi păsa. La fel și dacă ar fi câștigat turneul de la Antipozi, pe care oricum trebuia să-l câștige cineva, iar dac-o făcea unul dintre marii favoriți, nimic nu depășea sfera normalului. Păcat însă că acest episod sârbo-australiano-planetar apare în cariera lui Djokovic la 35 de ani. Dacă se întâmpla să aibă 25, măcar 30, era altceva… Așa, se apropie retragerea din tenis. Însă pe soclu timpul nu mai are aceleași coordonate…

Energie de consum

De la Aselenizarea din 1969 n-a mai stat Planeta cu gâtul atât de întins către televizoare. Pe vremea aceea, când Armstrong și ai săi au pus (sau poate că n-au pus, s-a vânturat și varianta asta..) piciorul pe Lună, probabil că nimic altceva n-a mai captat atenția într-o asemenea măsură. Omenirea s-a uitat febrilă la televizor sau pe net, a stat nedormită, a consumat în ultimele ore o  energie care ar fi putut pune în mișcare toate hidrocentralele de pe toate râurile lumii. S-a comentat în case, în birturi, în tramvaie, bărbații s-au certat cu nevestele, vecinii s-au luat la harță, tinerii le-au spus bătrânilor că sunt depășiți, iar bătrânii tinerilor că încă n-au destulă experiență de viață. Și așa mai departe.

Polarizare, radicalizare…și apoi?

Ne susținem cu aplomb fiecare dintre noi părerea. Nu ne mai interesează dacă afară e frig, dacă Bucureștiul a trecut de 3 la mie, dacă s-a scumpit benzina și dacă s-a mărit prețul la gaze. Important e ce se întâmplă cu Djokovic la Antipozi, iar polemica în jurul subiectului îi atinge inclusiv pe aceia care privesc globul pământesc și nu reușesc să înțeleagă cum naiba de acolo, în Australia, oamenii nu sunt obligați să meargă cu capul în jos. De radicalizat, tema ne radicalizase de zilele trecute. Apoi ne-a polarizat, ne-a divizat, iar acum ne-a împărțit iremediabil în două tabere gata să se încaiere. Tribalizându-ne efectiv!

Pretextele și butonul invizibil

Vacciniști contra nevacciniști. De-aici pleacă totul. Dar putea pleca și de la altceva. De la consumatori de băuturi acidulate contra celor care beau doar apă plată. De la adepții mașinilor electrice împotriva celor care le preferă pe cele pe benzină. De la cutia de viteze automată contrapusă celei manuale. De la fumători contra nefumătorilor. De la heterosexuali contra homosexualilor. Întotdeauna există ceva sau cineva care să ne plaseze în tabere opuse. Când taberele opuse devin doar divergente, mai e cum mai e. Contradicția, polemica, adică părerea contrară, e o cale spre progres nu numai pentru că așa a zis Lenin. Dar e foarte ușor de învârtit acel buton invizibil care să transforme divergența în tribalizare. În ceva care să atragă atenția oamenilor în asemenea măsură încât să pară că în jur nu mai există nimic altceva decât acel subiect. 

Suntem naivi și slabi

Povestea cu Djokovic a fost una dintre aceste întâmplări epocale, iar menirea ei nu a fost aceea de a-l lăsa sau nu pe Nole să intre în Australia, ci aceea de a ne arăta nouă cât suntem de vulnerabili Cu câtă ușurință putem fi atrași într-o tabără sau alta, câtă energie suntem dispuși să consumăm într-o polemică pe seama unui fapt care se petrece la zeci de mii de kimlometri de noi. În mai puține cuvinte, de a ne arăta cât suntem de naivi, de manevrabili și de slabi.