Doriți și pungă?

Autor: Cătălin Mureșanu / 29.09.2021, 16:01
Doriți și pungă?

Dinamo e bolnavă. A trecut prin pelagra unui 0-6 cu FCSB, apoi prin scorbutul unui 0-5 cu CS Universitatea Craiova, a pierdut ultimele șapte jocuri în Liga 1, perioadă în care a înscris un singur gol. Și ăla din penalty. Fanii își trăiesc umilința, jucătorii suficiența, conducătorii, oricare ar fi ei, condamnările trecutului. Mircea Rednic, acest velit de vestiare, este așteptat precum un heruvim care, din când în când, se tot arată. Unii l-au poreclit „Puriul”, alții i-au spus „Strâmbul”. Ambele i se potrivesc.

Ziua în care dinamoviștii au iubit mai mult prin ura față de Steaua

Dinamo e bolnavă. Și nici nu știm ce e! O fi pelagră, o fi scorbut? Cert e că boala lui Dinamo vine din trecut.

În 2007, într-o seară de mai, „plină de praf și banală”, cu patru etape înainte de finalul campionatului, în „Ștefan cel Mare” se prezenta CFR Cluj. „Câinii” erau campioni după un sezon de gală. Un start eclatant, 13 victorii consecutive, rivalele puse la respect pe linie cu lovituri de cnut- și în tur și în retur-, loja, îmbibată în aroganța trabucurilor. Turcu trăia, Săvulescu nu fugise, Bușcă devenise Walter, Borcea se pregătea de Champions League. Badea, în tonul său glacial, privea spre sălcii din fotoliul său parcă sacru. În PCH, Bucurică, arborat pe gard, a dat tonul ca de fiecare dată. „Hai Dinamo București, luptă dacă ne iubești!”. Mulți l-au privit întors!

Era o zi, un timp, o eră, în care mulți dinamoviști iubeau mai mult prin ura față de Steaua.

În acea seară de mai, PCH a scandat pe două voci. Ceva s-a auzit fals. Unii au cerut ca echipa să dea meciul în contul răului suprem al dușmanului visceral. Pe atunci se numea Steaua. Ceilalți au urmat tonul lui Bucurică. „Hai Dinamo București, luptă dacă ne iubești!”

Punga care a dezmembrat Dinamo. Banii, ochiul dracului. Parcă așa era? Nu! Așa a fost!  

Însă în lojă mai era cineva. Un ventic. Gigi Becali, cu fularul lui Dinamo la gât. La frac de seară, direct interesat de locul doi (pe care destinul i l-a dat, mai târziu, cu o repetabilitate demnă de epuizare), poziție care, pe atunci, catapulta reprezentanta României în preliminariile Champions League. O victorie a dinamoviștilor facilita latifundiarului speranța „…jdemilioanelor” agățate în stelele competiției supreme.

Într-o altă lojă, un morman de om cu fălcile rubiconde, aștepta deznodământul. Atunci era vistavoi, pentru orice ce fel nevoi, în deal. În Gruia, locul marilor lui impliniri profesionale. Azi e administrator special. Loja a rămas aceeași!

Și mai e ceva. O pungă. O pungă cu dârmon în care a stat ascuns, printre fișicuri, un mare demon. O fi pelagră, o fi scorbut? Poate-i blestem! Banii, ochiul dracului. Parcă așa era? Nu! Așa a fost!

Dinamo s-a impus prin golul lui Adrian Cristea, Becali și-a făcut numărul cu fularul lui Dinamo la gât, finul Borcea s-a bucurat și în numele viitorului naș, Badea a tăcut insensibil, în timp ce, cu pași grei, Mureșan a plecat supărat. Bucurică a fost mândru, deși galeria, de atunci, nu a mai fost vreodată la fel. „Așa vă vrem mereu!”.

Strâmba împărțeală a unui heruvim

În urma lor a rămas punga. Ce mare blestem! Pe Becali, dezmembrarea lui Dinamo l-a costat câteva sute de mii de euro. Și-un păcat. Banii! Ochiul dracului! Și cum să-i împartă tocmai un heruvim.

A doua zi, Dinamo a explodat. Una ție, una- două mie, trei ție, una-două- trei- mie. Rednic, un pasionat de sisteme, a făcut o strâmbă. Precum Puiu Călinescu în BD. Cap de bour, orgoliu de câine. Roșu. Lobonț, Niculescu, Munteanu, Izvoranu, Dănciulescu, liderii unui vestiar până atunci sudat, au sărit la gâtul „Puriului”.  Au curs vorbe grele –„să-ți cumperi lumânări de ei”-, iar când un antrenor aude așa ceva de la un jucător, e clar că, chiar și atunci când a câștigat campionatul, a pierdut ceva mult mai de preț. Vestiarul!

A urmat dezastrul cu Lazio, apoi Rednic și-a încheiat primul său mandat  pe banca lui Dinamo. Și Steaua a intrat în Champions League. Când Becali număra milioanele de la UEFA, Borcea și Badea căutau antrenor.

La Dinamo se cere Mircea Rednic, această eternă speranță din trecut

Azi, când Borcea s-a lăsat, în „Ștefan cel Mare” se caută, din nou, antrenor. Rednic e liber, de atunci a mai trecut pe la Dinamo de alte trei ori – fără să mai câștige trofee- , Badea ajută, în timp ce Bucurică și-a mutat pasiunea de pe gardul peluzei în consilii de administrație- la fel și alții ca el-. Mureșan a ajuns oficial în „Ștefan ce Mare” și stă în loja gazdelor. Galeria e tot acolo. O fi pelagră, o fi scorbut? Cum ar fi fost, oare, clubul, echipa, fără acea pungă? Sau măcar unde? Cert e că la Dinamo se cere Mircea Rednic, această eternă speranță din trecut. Uneori, speranțele vin cu dezamăgiri. Doriți și pungă?