Dovada că România a ajuns în lumea a patra a fotbalului. Ce cotă avem la pariuri cu Germania

Gabriel-Alexandru Ioniță 07.10.2021, 22:03
Dovada că România a ajuns în lumea a patra a fotbalului. Ce cotă avem la pariuri cu Germania

România va întâlni vineri la Hamburg naționala Germaniei în preliminariile Campionatului Mondial din 2022 din Qatar. Partida va începe la ora 21:45 și va fi transmisă de Pro TV și live text pe PlaySport.ro.

Diferența dintre cele două echipe pare foarte mare în acest moment. Mai mare chiar decât în martie, când „panzerele” s-au impus pe Arena Națională cu scorul de 1-0.

România are o cotă uriașă la victorie înaintea meciului cu Germania

Asta pentru că între timp „Die Mannschaft” a fost preluată de Hansi Flick, fostul antrenor al lui Bayern Munchen. Iar acesta a impus un stil de joc mult mai direct și mai ofensiv față de predecesorul său Joachim Low.

Iar acest lucru s-a văzut foarte clar în ultimele două meciuri oficiale ale naționalei Germaniei. Fosta campioană mondială a învins Armenia pe teren propriu cu scorul de 6-0 și Islanda în deplasare cu 4-0.

Astfel că Mirel Rădoi are toate motivele să se teamă de Germania înaintea acestui meci. Acest lucru a fost evidențiat și de casele de pariuri, care le-au acordat „tricolorilor” o cotă la victorie de 21. Asta în timp ce naționala lui Flick are o cotă de 1.12.

Acest fapt l-a șocat pe fostul mare internațional român Ilie Dumitrescu. El a spus că nu crede că naționala României a mai avut vreodată în istorie o cotă așa de mare la victorie înaintea unui meci.

Se merge pe nucleul de la Bayern, este și normal, Hansi Flick vine de la Bayern, au lucrat împreună, s-a văzut imediat de cum a fost instalat și pe ce formulă a mers.

Eu mă uitam astăzi pe cotele de la pariuri: 21 pentru victoria României! 21! Eu nu cred că a mai fost vreodată. Și 1.12 pentru Germania. Deci 21 mi se pare… Cum îmi explic eu cota asta? E un dezechilibru foarte mare. N-am mai văzut cota asta, nu știu, dar nu-mi aduc aminte ca vreodată selecționata noastră să aibă cota asta. Niciodată! CFR a avut cotă 13 cu Roma. Dar să ai 1.12 cu 21, mi s-a părut ceva…”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

O posibilă explicație a acestei situații jenante pentru fotbalul românesc

De asemenea, și Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru, a comentat acest subiect. Prezent în aceeași emisiune, el a explicat această cotă prin faptul că încă nu se știe dacă Mirel Rădoi va folosi în acest meci cea mai bună echipă pe care o are la dispoziție în acest moment.

S-a vorbit în ultimele zilele despre posibilitatea ca selecționerul să menajeze câțiva jucători pentru meciul de luni cu Armenia de pe teren propriu. Meci care este considerat de foarte multă lume ca fiind cel care ar trebui să fie prioritar în cadrul acestei „duble”.

Știi de ce avem cota asta? Pentru că sunt derutați oamenii, nu știu dacă jucăm cu echipa bună, pentru că jucăm și cu Armenia și nu știau dacă ne ducem cu echipa bună cu Germania. Ei se gândesc că nu se duce România cu echipa bună și că stau cu Armenia”, a spus și Ion Crăciunescu.

Cu toate acestea, Alex Mitriță este optimist înaintea duelului de la Hamburg. Pe ce se bazează fotbalistul lui PAOK Salonic 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622