Dramă în fotbalul românesc! A murit simbolul Universității Cluj Napoca. Remus Câmpeanu s-a stins la 82 de ani

Mihai Rosoiu / 04.04.2021, 07:32
Dramă în fotbalul românesc! A murit simbolul Universității Cluj Napoca. Remus Câmpeanu s-a stins la 82 de ani

Dramă în fotbalul românesc! A murit simbolul Universității Cluj Napoca. Remus Câmpeanu s-a stins la 82 de ani. Tragicul eveniment s-a petrecut la o săptămână distanță de la dispariția soției acestuia. Anunțul a fost făcut de apropiații fostului mare fotbalist al formației clujene.

Dramă în fotbalul românesc! A murit simbolul Universității Cluj Napoca, Remus Câmpeanu

De-a lungul istoriei, Universitatea Cluj a reușit să câștige un singur trofeu pe plan intern. Este vorba despre Cupa României, în anul 1965, după o finală cu Dinamo Pitești. Remus Câmpeanu marca golul, care avea să le aducă trofeul ardelenilor, iar după acest eveniment, fundașul stânga devenea o legendă a clubului.

În cei 14 ani petrecuți în fotbal, Remus Câmpeanu a evoluat doar pentru Universitatea Cluj. Între 1960 și 1974, regretatul sportiv a adunat 328 de prezențe în tricoul alb-negru. A marcat 3 goluri pentru „șepcile roșii”, dar a rămas mereu în memoria suporterilor, care l-au trat mereu ca pe un idol.

După ce a încheiat cu activitatea competițională, Remus Câmpeanu a continuat să activeze în club. La un an de la ultimul meci pentru echipa sa, acesta a fost instalat în fruntea staff-ului administrativ. A fost președinte al U. Cluj din 1975 și până în 1989 și apoi a continuat să aibă tangențe cu formația ardeleană.

Eu am crescut în Cluj, născut aici, iar fotbalul mi-a intrat în sânge. Dar sportul face și victime, nu toți pot fi superjucători sau antrenori. Eu am încercat să muncesc, ca să fiu bine, eu și familia, nu miliardar, ci bine, om de omenie. Eu am fost și copil de mingi, ca mulți alții, am trăit pentru U de mic. Și apoi, n-am căzut în tentația banului sau a plăcerilor efemere. Eu am mers pe drumul meu”, a povestit cu ceva vreme în urmă Remus Câmpeanu.

Drama din finalul vieții

După ce a ieșit din fenomenul fotbalistic, Remus Câmpeanu a trăit câteva episoade destul de delicate. În urmă cu doi ani, regretatul fotbalist a fost protagonistul unui adevărat coșmar. Acesta a fost evacuat din locuința pe care o ocupase timp de 60 de ani. Clubul nu l-a lăsat pe drumuri și i-a închiriat un apartament, acolo unde și-a petrecut ultimii doi ani din viață.

În urmă cu o săptămână, ardeleanul și-a pierdut soția. Se pare că această dramă l-a afectat cumplit pentru că doar la câteva zile distanță a murit și el.

A murit simbolul Universității Cluj Napoca. Remus Câmpeanu s-a stins la 82 de ani, dar lasă-n urmă o moștenire grea pentru cei care vin din spate și care sunt datori să readucă clubul ardelean în prim planul fotbalului românesc.