Drama lui Andrei Vlad povestită de omul care îl deține pe portarul lui FCSB: „A început să plângă când m-a văzut”

Olteanu Ștefan / 03.11.2021, 10:18

Silviu Bogdan, fost șef al Centrului de Copii și Juniori de la Universitatea Craiova și coproprietar în cazul drepturilor federative ale lui Andrei Vlad, a povestit drama prin care a trecut portarul în momentul transferului său la FCSB. Un adevărat scandal a izbucnit în acel moment, goalkeeperul riscând inclusiv o suspendare de 24 de etape.

„Fugea de toată lumea. A început să plângă când m-a văzut!”. Drama lui Andrei Vlad din momentul transferului la FCSB

Andrei Vlad a făcut pasul de la Universitatea Craiova la FCSB în 2017, însă pentru ca acest transfer să se materializeze portarul lui Gigi Becali a trecut printr-o adevărată dramă.
Pentru a putea ajunge la echipa roș-albastră, Andrei Vlad nu s-a mai prezentat la antrenamentele Universității Craiova și a decis să își rupă unilateral contractul cu echipa din Bănie, riscând o suspendare de până la 24 de etape.
Însă, în momentul în care Craiova se pregătea să-l pedepsească pe jucător, Gigi Becali a făcut o ofertă de aproximativ 400.000 de euro și Mihai Rotaru a fost convins să renunțe la jucător.

Tot acest scandal prin care a trecut l-a afectat profund pe Vlad la acea vreme. Silviu Bogdan, fostul șef al Centrului de Copii și Juniori de la Universitatea Craiova, a povestit un episod în care pur și simplu portarul a început să plângă:

Eu fiind coproprietar la Andrei Vlad, interesul meu era ca el să nu plece de la Craiova, dar și-a denunțat contractul. Am alergat câteva luni după el. Până la urmă, l-am găsit. Am stat de vorbă, am intrat la ei în casă. Fugea de toată lumea pentru că el se hotărâse deja să facă pasul la FCSB. M-am dus la el acasă, a început să plângă și mi-a dat un tricou. Am ținut foarte mult la el, am avut o relație și cu familia”, a povestit Silviu Bogdan, potrivit Digi Sport.

„Am în birou tricoul primit de la Andrei Vlad”

În continuare, fostul colaborator al Universității Craiova spune că a păstrat o legătură strânsă cu toți jucătorii care i-au trecut prin mână:

Rolul meu nu e doar jucătorul, ci și familia lui. Eu mă duc la ei acasă, mâncăm împreună. Un părinte nu poate avea încredere dacă nu ai grijă de copil. Îți trebuie sacrificiu să pleci de acasă, familia să te înțeleagă. Andrei Vlad mi-a dat un tricou, îl am în biroul meu. Acolo sunt toți jucătorii de la școala mea de fotbal care au jucat în Liga 1, marea majoritate la Universitatea Craiova, pe un perete jucători de clasă mondială și pe un perete alți jucători din fotbalul românesc”, a mai spus Silviu Bogdan, conform sursei citate.

Andrei Vlad e din nou om de bază la FCSB

Cariera portarului a fluctuat la FCSB. Din titular incontestabil, în dizgrația lui Gigi Becali și tot așa. Tânărul goalkeeper a fost taxat aspru de fiecare dată când a gafat, însă în cele din urmă a reușit să își recapete postul de titular în poarta FCSB-ului.
În acest sezon de Liga I a fost titular în 12 dintre cele 13 etape. În 5 partide, Andrei Vlad a reușit să termine meciul fără gol primit.
900.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Vlad, potrivit Transfermarkt.

Ajutor nesperat pentru Gigi Becali. Președintele rivalei a făcut lobby pentru FCSB să joace pe stadionul Steaua.