Dumitru Dragomir îl felicită pe Gigi Becali, pentru parcursul competițional din sezonul 2023/2024. În opinia fostului șef al LPF, „patronului-antrenor” de la FCSB „i-a ieșit”, în sfârșit.
Pe lângă avantajul considerabil în clasament pe care-l are, lui Becali îi trebuie recunoscut faptul că promovează fotbaliștii români.
„Asta e personalitate, bă! Să fii tu împotriva tuturor și să îți iasă, să reușești. Păi mă înjurau și pe mine că am tot vorbit la superlativ despre Gigi.
Mă mai înjura lumea: ‘A, dacă ai luat pământ de la el de-aia… Bă, fraierilor! Dacă bagă bani și e mulțumit de jucători?’. Mai ales că el are peste 70% jucători români. Păi sunt trei sferturi din echipele românești cu jucători străini”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru cei de la Fanatik.
„Mitică” este în asentiment cu Gigi, dar și cu Răzvan Burleanu, care a anunțat regula „5+6″, prin care se impune cluburilor promovarea jucătorilor români.
„Am adus toate ciurucurile de pe-afară și îi dăm fotbaliști în România. Pe ai noștri îi ținem rezervă.
O parte din ei. Ca să ia unii din impresari lovelele. Iar noi, centrele de copii și juniori nici nu le finanțăm, nici nu facem nimic din ei”, a avertizat Dragomir, potrivit sursei citate.
În ultimii ani, Gigi Becali a fost aspru contestat de multe voci din fotbalul românesc pentru că se implică „prea mult” la echipă, peste antrenor. De la începutul campionatului, aceste discursuri s-au mai nuanțat.