E oficial! Unde se joacă FC Voluntari – FCSB. Cererea a fost înaintată

Octavian Vasilescu / 09.05.2022, 19:09
E oficial! Unde se joacă FC Voluntari – FCSB. Cererea a fost înaintată

Partida FC Voluntari – FCSB, din etapa cu numărul 9 din play-off-ul Ligii 1, va avea loc pe Arena Națională!

Clubul FC Voluntari a făcut anunțul oficial, pe pagina de Facebook. Meciul ar fi trebuit să aibă loc pe Stadionul Rapid-Giulești. Cei de la FCSB s-au speriat după ce galeria Rapidului și-a anunțat prezența pe stadion, astfel că a refuzat să accepte această schimbare de stadion.

FC Voluntari – FCSB se joacă pe Arena Națională

În această perioadă, pe stadionul din Voluntari se lucrează la schimbarea gazonului. Arena nu va mai fi folosită în acest final de sezon.

FC Voluntari s-a repliat rapid și a închiriat Arena Națională, după ce FCSB a refuzat să vină în Giulești:

FC Voluntari vs FCSB pe Arena Națională!

Clubul FC Voluntari anunță că partida din cadrul etapei a 9-a a play-off-ului Ligii 1 la fotbal , contra formației FCSB, se va juca sâmbătă, 14 mai , ora 21:00,pe Arena Națională din București.

Programată inițial pe stadionul Giulești ,întâlnirea dintre cele 2 formații a fost mutată pe cea mai mare arenă din București datorită interesul ridicat pentru acest eveniment, care ar fi făcut oricare alt stadion neîncăpător”, a anunțat FC Voluntari.

Programul etapei a 9-a din play-off

FCSB va înfrunta FC Voluntari în etapa cu numărul 9 din play-off, în deplasare. CFR Cluj va primi vizita oltenilor de la Universitatea Craiova. Iată cum arată programul rundei, conform LPF:

  • Farul – FC Argeș – Sâmbătă, 14 mai, ora 16:30
  • FC Voluntari – FCSB – Sâmbătă, 14 mai, ora 21:00
  • CFR Cluj – Universitatea Craiova – Duminică, 15 mai, ora 21:30

Toate meciurile din acest final de play-off vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro.

Dacă FCSB nu va câștiga meciul cu FC Voluntari, CFR Cluj va putea deveni campioană în meciul cu Universitatea Craiova. Dacă FC Voluntari va învinge FCSB, atunci CFR Cluj va avea nevoie de un singur punct din meciul cu Universitatea Craiova, pentru a obține un nou titlu în fotbalul românesc.

Clasament play-off Liga 1

CFR Cluj are în acest moment două puncte avans față de principala urmăritoare, FCSB. În caz de egalitate la finalul sezonului, CFR Cluj va câștiga titlul în Liga 1.

Echipa antrenată de Dan Petrescu are patru titluri consecutive în Liga 1, iar acum vrea să obțină al cincilea trofeu la rând.

  1. CFR Cluj – 54 pct.
  2. FCSB – 52 pct.
  3. Universitatea Craiova – 45 pct.
  4. FC Voluntari – 31 pct.
  5. Farul Constanța – 29 pct.
  6. FC Argeș – 27 pct.