Ne va fi cumplit de dor. De acest decembrie Mondial strecurat străin în ritmul iernilor noastre, unde doar Boxing Day, huruitul zvonurilor de transfer și crâmpeie de Liga 1 muribundă legau toamna fotbalului de primăvara cu gazonul crescând pe umerii unei adolescențe pe care nici nu zici c-am trăit-o. Ne va fi cumplit de dor. Ca mereu.
Când faci pasul în spatele furtunii media de acum, când prejudecățile se năruie la umbra trofeelor, deja îți lipsește Mondialul. A fost o vacanță în Qatar, câți am visat vreodată să ne facem vacanțele acolo?, iar după fiecare concediu pe-afară deschidem ușa casei cu nerăbdarea viitoarei escapade, cuibărită în miezul roboticului ai luat pâine?-am plătit curentul?-ai sunat la bancă?…
Ajungi să ierți ce te-a enervat crunt la acest turneu final, până și dezamăgirile cu flacără aspră se preschimbă în suveniruri drăgălașe. Inutile, esențiale! Brazilia dansului îngenuncheat. Germania marii căderi, de ceva timp. O Spanie în tranziție de vârstă și stagnare de stil VAR-ul care nu a stins nici acum îndoielile și nici nu o va face vreodată, vă spun!
Am avut, finalmente, o șaorma cu de toate. Cu un Qatar sub Mondial pe teren și de cel mai înalt nivel, spun cei de la fața locului, dincolo de naționala lui. Japonia reconfortantă și Belgia la apus, Croația dintotdeauna parcă și un Maroc la fel de frumos ca viața. Îndârjit, sculptat în ordine, irosit în nervi, greu de privit uneori, aplaudat în spaimă și uimire cu alte ocazii.
Continui să cred că ne-au lipsit eroii. Pe linia asta, bine că Messi a fost Messi și Argentina a câștigat trofeul. Altminteri…
Sunt convins și voi rămâne așa, cel puțin o vreme, că trăim depersonalizarea fotbalului. La nivel tactic. Și simt aprig vidul în care urcă vagoane de non-fotbal atunci când poveștile fotbalului se răresc.
Sunt nostalgic deja după Mondial, dar iubesc prea mult fotbalul ca să fiu îngăduitor cu îngrijorările când vine vorba de el.
Messi a intrat oficial în lupta fără sfârșit, minunata și iluzoria luptă, cu cei mai mari fotbaliști ai lumii din alte epoci. Știm de ce aici nu sunt învingători. Aici rămân exclusiv polemicile bunici-nepoți, tați-fii, cărți-video, certurile frumoase încheiate cu pupături prin crâșmele Universului.
Cristiano a fost așa cum și-a așternut, aș îndrăzni să cred. Controversat, fără echilibru în raport cu propriile limite, mereu flămând după sine, chiar și când încearcă, greoi, să arate că duce și el o echipă în spate.
Mi-ar fi plăcut să revină Benzema. Ce mult m-am bucurat pentru Argentina!