El este alesul FRF pentru postul de selecționer al României. Negocieri la viteză maximă cu Edi Iordănescu

Gabriel-Alexandru Ioniță / 14.01.2022, 16:27
El este alesul FRF pentru postul de selecționer al României. Negocieri la viteză maximă cu Edi Iordănescu

Negocierile dintre FRF și Ladislau Boloni se pare că au intrat în impas, iar oficialii de la Casa Fotbalului au fost nevoiți să se reorienteze rapid în încercarea de a numit un nou selecționer al echipei naționale.

Edi Iordănescu a devenit prima variantă a celor de la FRF pentru postul de selecționer

Conducerea Federației a revenit la una dintre variantele despre care s-a discutat cel mai mult în ultima perioadă. Potrivit as.ro, Edi Iordănescu este din nou favorit să preia banca tehnică a naționalei României.

Discuțiile dintre cele două părți sunt destul de avansate și există șanse să se ajungă la o înțelegere în curând. În eventualitatea în care aceste negocieri nu se vor materializa în cele din urmă, Adrian Mutu va deveni principalul favorit pentru preluarea echipei naționale.

Conform sursei citate, Edi Iordănescu s-a întâlnit cu oficialii FRF deja de 4 sau 5 ori, inclusiv în luna decembrie a anului trecut. Este cunoscut faptul că antrenorul de 43 de ani este extrem de atent la detaliile contractuale atunci când se află în negocieri cu cineva.

Așa se explică tergiversarea acestor negocieri dintre el și Federație. Cu siguranță vor mai exista discuții între cele două părți în perioada imediat următoare, urmând, cel mai probabil, să se facă și un anunț oficial în acest sens.

Antrenorul consideră că este pregătit pentru această „misiune”

Edi Iordănescu a spus recent în mod public faptul că își dorește să fie selecționerul naționalei României. Oportunitatea de a-i călca pe urme tatălui său este fără îndoială o mare onoare pentru fostul antrenor de la FCSB, care consideră că are experiența necesară pentru a face față cu brio la acest nivel.

Confortabil nu n-am simțit niciodată să vorbesc despre asta, dar pot să spun că au fost contacte, au fost discuții principiale, dar am văzut pe parcurs că nu au fost discuții doar cu mine.

Am să vă dezamăgesc, dar nu prea am ce să spun. Eu am o anumită discuție din afara țării și este singurul lucru despre care pot să vorbesc.

Nu cred că e cazul să mă pronunț. Sunt un antrenor tânăr, dar cu anumită experiență, am avut șansa să încep meseria asta foarte devreme..

Ar fi o mândrie, o oportunitate, sunt sigur că orice antrenor și-ar dori-o. Eu cred că echipa națională are un potențial. Poate să producă rezultate și să reușească să schimbe această situație și să bucure suporterii.

Eu am ajuns la maturitatea necesară să îmi înțeleg statutul. Înțeleg că sunt anumiți antrenori români cu ani mulți de performanțe. Cred că fotbalul românesc duce lipsă de multe, dar nu de antrenori. Mircea Lucescu, Loți Boloni, Olăroiu, Dan Petrescu, Răzvan Lucescu….Sunt antrenori care au demonstrat multe și au un statut.

Dupa care.. valul nou, tineri și foarte tineri, unde sunt și eu. Dar sunt mai bine de zece ani de când antrenez. Pot să spun că am în spate o experiență acumulată.

Acum, normal, ca orice antrenor își dorește să fie prima opțiune. Unde am colaborat, am fost prima opțiune. Când vine vorba de echipa națională, pot să îmi pun sentimentele în plan secund, pentru o discuție”, a spus Edi Iordănescu potrivit digisport.ro.

Edi Iordănescu, săgeți către Gigi Becali: „Se joacă cu sentimentele fanilor! Cu mai multă libertate, FCSB ar face performanță”