Eroul Italiei de la Euro 2020 a primit titlul de „cel mai bun jucător al turneului”! Fanii din Peninsulă se temeau că, după retragerea lui Gigi Buffon, Squadra Azzurra nu va mai avea un portar de asemenea valoare. Dar urmașul lui a apărut mai repede decât se aștepta cineva.
La 22 de ani, Gigi Donnarumma deja începe să îl facă uitat pe legendarul portar de la Juventus și Parma. Dacă Buffon a câștigat titlul mondial pentru Italia, în 2006, Donnarumma a strălucit la succesul italienilor în Euro 2020. Și a reușit o performanță incredibilă.
Italia a impresionat prin jocul ofensiv și spectaculos la acest turneu final. Mancini a schimbat total imaginea unei naționale, cunoscute pentru celebrul catenaccio, stilul defensiv care i-a adus atâtea succese în trecut. Fostul antrenor al Interului și al celor de la Manchester City a arătat, însă, că se poate câștiga și altfel.
Cu toate acestea, blocul defensiv format din veteranii Bonucci și Chiellini a funcționat perfect. Dar cel mai mult a strălucit fostul portar al celor de la Milan, Gigi Donnarumma. Chiar dacă omologul său englez, Jordan Pickford, a primit mai puține goluri, Gigi a fost decisiv pentru succesul Italiei. Portarul a încasat doar 4 goluri în tot turneul și s-a remarcat la penalty-uri și cu Spania, în semifinale, dar și cu Anglia, în finală.
Așa că a fost desemnat „Jucătorul Turneului”. Este doar a doua oară în istorie când un portar obține acest premiu. Primul a fost danezul Peter Schmeichel, în 1992, la acel turneu câștigat, în mod miraculos, de selecționata nordică.
Proaspătul campion european nu are echipă în acest moment, dar acest lucru nu va dura mult. PSG este favorită la semnătura celui mai în formă portar al momentului. Parizienii cosntruiesc o nouă echipă puternică în capitala Franței, pentru a câștiga, în sfârșit, marele trofeu: Liga Campionilor. Fostul căpitan al Realului, Sergio Ramos, a semnat deja cu gruparea din Hexagon. Unul din cei mai buni jucători ai campioanei Italiei, Inter, Achraf Hakimi, a fost și el transferat deja. Iar acum va urma cel mai bun fotbalist de la Campionatul European.
Am fost o echipă fantastică, n-am renunțat niciodată. Ne-am agățat de fiecare fază, am luptat până la capăt și am meritat acest succes. Dacă mă compar cu Buffon? Gigi rămâne cel mai bun din istorie, a declarat Donnarumma, după marea finală cu Anglia