Edi Iordănescu va prelua banca lui FCSB. Tehnicianul român s-a înțeles cu patronul echipei roș-albastre, Gigi Becali. La ce oră se face anunțul oficial și unde merge apoi antrenorul?
În urma mai multor discuții și negocieri, Gigi Becali a ajuns la o înțelegere cu Edi Iordănescu. Potrivit gsp.ro, Iordănescu Jr. va semna contractul cu FCSB în această dimineață. Ulterior, el va pleca direct spre baza de antrenament.
De ieri după-amiază se tot lucrează pe contract. Clauze, nuanțe, despăgubiri și așa mai departe. Gigi Becali a fost de acord cu aproape tot ceea ce a cerut Edi, dar el a fost circumspect și a vrut ca totul să fie prins clar, în contract. Nu neapărat ca să se simtă el protejat, cât să fie limpede și pentru Gigi Becali că e o treabă serioasă. Nu o joacă de copii.”, au dezvăluit surse din apropierea antrenorului.
Cele două părți au purtat negocieri până târziu în noapte și s-au finalizat abia în zori. Iordănescu s-a întâlnit cu cei din club la ora 8:00. Asta, pentru a semna contractul, apoi va direct la baza din Berceni, unde va fi prezentat jucătorilor și va conduce primul antrenament, transmite sursa anterior citată.
Primele date arată că Iordănescu va primi un salariu de 20.000 de euro pe lună, același ca la CFR Cluj. În cazul în care va câștiga titlul, acesta va beneficia de o primă de 100.000 de euro. De asemenea, dacă va fi demis va primi alți 500.000 de euro.
Tehnicianului i se rezervă dreptul de a rezilia unilateral contractul dacă Gigi Becali va vorbi public despre antrenor și jucători.
Este clar că echipa lui Gigi Becali are nevoie de un antrenor care să facă treabă și care să poată să se impună la FCSB. Latifundiarul din Pipera consideră că Iordănescu Jr este cel mai potrivit. Aseară, omul de afaceri declara că îi transmisese președintelui executiv, Valeriu Argăseală, să prindă în contract toate doleanțele lui Iordănescu.
I-am spus lui Vali: «fă ce cere, scrie-i tot tot ce vrea. Fac tot ce vrea el!». Pe mine mă interesează ce vrea Edi? Mă interesează să scap eu, că poate aveți dreptate și voi. Dacă 100 de oameni spun că ești beat, atunci da, mă, poate ești. Și te duci să dormi. Mi-am zis
. Așa am decis să-l pun pe Edi antrenor.”, a declarat Becali.