Eugen Neagoe i-a introdus pe teren pe Ștefan Vlădoiu și Lorand Fulop la pauza meciului cu Chindia Târgoviște, iar cei doi au făcut faza în urma căreia Universitatea Cluj a marcat singurul gol al partidei. La final, antrenorul „șepcilor roșii” a dezvăluit că a fost vorba despre o strategie discutată înainte de acest meci.
Neagoe a spus că a vorbit înainte cu cei doi jucători și le-a transmis că îi va introduce pe teren la pauză. De asemenea, le-a acordat încredere și le-a spus că ei vor câștiga acest meci. Ceea ce s-a și întâmplat.
„A mai venit în această seară încă un jucător valoros, să fim mai puternici. Știam că cei care vor intra vor aduce un plus. Trebuie să îi felicit că nu au renunțat niciun moment. După ce am marcat ne-am retras puțin, am avut acum o discuție cu ei în vestiar. Mi-aș dori mult mai mult pentru că putem. Dar merită felicitări pentru că au dat tot ce au putut pe un teren foarte rău.
Nu arată deloc bine, mingea sare, este foarte denivelat. Mi-aș fi dorit să câștigăm mai lejer. Trebuie să îi felicit pe jucători pentru efortul pe care l-au făcut și vreau să le mulțumesc suporterilor, sper să fie până la final alături de noi. Era stabilit înaintea jocului, am avut o discuție cu ei și le-am spus că la pauză o să îi introduc și o să câștige meciul. A fost o strategie”, a spus Eugen Neagoe la finalul meciului de la Mediaș.
Lorand Fulop, cel care a marcat golul lui U Cluj din pasa lui Ștefan Vlădoiu, a confirmat spusele antrenorului său. El a dezvăluit că a avut o discuție cu colegul său înainte de startul reprizei secunde și a stabilit cu acesta schema de joc în urma căreia s-a marcat golul.
„Am vorbit la pauză, i-am zis că dacă se duce mult pe linia porții, o să mă opresc și să întoarcă mingea, că o să fiu singur. Mă bucur că ne-a ieșit. (U. Cluj) E o echipă de tradiție, care merită mult mai mult. Trebuie să legăm victoriile pentru că publicul ne împinge de la spate”, a spus și Fulop după meci.
Ștefan Vlădoiu este convins că U Cluj poate urca și mai mult în clasament, dacă va juca în continuare cu aceeași determinare ca în această partidă: „Am venit cu norocul, cu victoriile, sper să o ținem tot așa. Încă nu am urcat foarte mult, suntem tot în zona roșie. Dar cred că, cu daruire, vom reuși să mai urcăm”.