EXCLUSIV. Avem dovada în acte. Cataramă are dreptate! Cum a ajuns SC Dinamo 1948 SA la 41 milioane lei capital social. Fără număr de la Badea, Borcea, Turcu și până la Negoiță de la RIN

Autor: Cătălin Mureșanu / 27.07.2022, 14:41
  • Viorel Cataramă a dezvăluit, în cadrul emisiunii PlaySport Live, că SC Dinamo 1948 SA are un capital social descurajator pentru un potențial investitor. Este vorba de 41 milioane lei, aproximativ 8 milioane de euro;
  • PlaySport.ro a verificat informația livrată de afacerist, iar suma se confirmă în acte;
  • În rândurile de mai jos și în galeria foto vă prezentăm felul în care a crescut capitalul social la SC Dinamo 1948 SA.

Așa cum PlaySport.ro a prezentat în exclusivitate, Viorel Cataramă a fost căutat de Vlad Iacob, noul administrator special de la Dinamo, cel care i-a propus milionarului să investească la clubul alb-roșu.

Nu este suficient să fie refăcut planul de reorganizare

Omul de afaceri a confirmat discuțiile cu oficialul „câinilor” și, într-o intervenție în cadrul emisiunii PlaySport Live, a oferit mai multe detalii despre o eventuală implicare la Dinamo. Fostul candidat la președinția României a dezvăluit o problemă ascunsă în acte, anume capitalul social cotat la milioane de lei, un amănunt care, conform spuselor sale, l-a descurajat în momentul discuțiilor puratate cu Vlad Iacob.

„Nu este suficient să fie refăcut planul de reorganizare. Trebuie să se mai întâmple câteva lucruri. Și anume să se reducă capitalul social al societății Dinamo cu pierderile. În acest moment, capitalul social este de 41 milioane lei… reprezintă o sumă foarte mare și niciun investitor nu poate veni să suporte această sumă ca să majoreze capitalul. Repet, vorbim de opt milioane de euro, pe lângă datorii și așa mai departe. Trebuie ca în acest proces de reorganizare, capitalul social să fie redus cu pierderile, să reprezinte valoarea reală a activului net contabil.

Dacă vine un inevestitor care, să spunem, plătește… nu știu, 1,8 sau 2,5 milioane de euro datorii, se trezește că acolo la Dinamo este un acționar majoritar, capitalul este 41 de milioane de lei și el, de fapt, ce rol are acolo? Am discutat acest lucru și cu Vlad Iacob și, prin urmare, a discuta, astăzi, implicarea mea într-un astfel de proiect este prematur”, a explicat Viorel Cataramă.

Avem dovada în acte. Catarămă are dreptate! La Dinamo, capitalul social a crescut precum aluatul la dospit

Plecând de la declarația afaceristului, PlaySport.ro a verificat informațiile în istoricul societății SC Dinamo 1948 SA prezentat în Monitorul Oficial. Iar spusele lui Cataramă se confirmă.

Înființată în 2005, SC Dinamo 1948 SA a deținut un capital social de 1.190.000 RON. Imediat după ce s-a născut societatea care în prezent administrează clubul aflat în eșalonul secund, acesta a fost mărit cu 4.610.200 RON și, astfel, ajuns la 5.800.200 RON. Era tot 2005.

De aici, capitalul social a tot fost mărit în mai multe moduri, cum ar fi: emisiunea de noi acțiuni sau majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor aporturi de numerar, incorporarea rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune, compensarea unor creanțe lichide și exigibile, subscriere de acțiuni (etc).

Astfel, anii au trecut, acționarii au plecat sau au venit, iar capitalul social a tot crescut de la un sezon la altul. La doi ani de la înființarea SC Dinamo 1948 SA, în iunie 2007, capitalul social era din nou mărit, de data asta cu 14.199.800 RON, de la 5.800.200, la 20.000.000 RON prin emisiunea unui număr de 141.998 acțiuni ordinare, cu o valoare de 100 RON fiecare.

În aprilie 2011 are loc o nouă mișcare în acest sens, iar capitalul social ajunge la 26.000.000 lei.

Mișcările lui Negoiță. De la 26.000.000, la 41.000.000

În toamna lui 2013, după ce Ionuț Negoiță devine acționarul majoritar din cadrul SC Dinamo 1948 SA, capitalul social este mărit cu 15.000.000 RON și atinge cota de 41.000.000 lei.

„Acționarul Ionuț Negoiță invederează că dorește să participe la majorarea capitalului social prin compensarea creanțelor lichide și exigibile deținute de acesta asupra societății, în temeiul contractelor de creditare, cu un număr de 150.000 acțiuni ale acesteia”. Practic, această mișcare reprezintă sume de plată pentru care a trecut scadența către firmele lui Ionuț Negoiță, care au fost transformate în acțiuni.

Conform actelor consultate de reporterul PlaySport.ro, o ultimă majorare de acest fel a avut loc în iulie 2018, cu 25.000 lei, o sumă mai mult simbolică. Această mișcare are loc la scurt timp după ce Asociația Peluza Cătălin Hîldan devine acționar în cadrul SC Dinamo 1948 SA.

În loc de încheiere! Viorel Cataramă a trasat această problemă într-un mod simplu. În acest moment, un investitor care vine la Dinamo și achită, să spunem, 2,5 milioane de euro, nu poate deveni acționar majoritar, pentru acest lucru fiind nevoie de o negociere cu acționarul majoritar, firma Lotus, prin preluarea acesteia.