Bucurie imensă pentru unul dintre simbolurile clubului Dinamo. Cornel Țălnar (64 ani), fost jucător și antrenor al „câinilor”, se mândrește cu nepoata sa, Eva Baciu.
Sportiva în vârstă de 13 ani a călcat pe urmele gloriei din „Ștefan cel Mare”, face sport de performanță, s-a orientat spre karate, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
După ce a câștigat nenumărate medalii și titluri naționale, de curând, tânara legitimată la clubul ACS Karate Forever Alba Iulia, a reușit să devină campioană europeană la karate- kumite, grupa sa de vârstă.
În plus, în cadrul competiției care se desfășoară, în aceste zile, la Oradea, a cucerit și medaliată cu bronz la kata.
„Sunt mândru de ea, mă bucur că face sport, am felicitat-o și i-am spus că o să bată pe toată lumea. Mai ales că eu, în viața mea, nu am bătut pe nimeni, am fost mai bun pe viteză”, a comentat Cornel Țălnar, cu umor, performanța nepoatei sale.
Campionatele Europene de Karate au loc la Oradea, iar la această ediție participă 523 de katareka din 23 de țări. Lotul României a fost format din 47 de sportivi.
Conform bihon.ro, întrecerile au demarat joi cu campionatele pentru veterani și sportivi cu dizabilități, continuă vineri și sâmbătă cu cadeții, juniorii și seniorii, iar duminica este rezervată jocurilor europene ale copiilor sub 12 ani. Competiția s-a desfășurat conform noului protocol medical, astfel că accesul publicului este interzis.
„Este o competiție pe care am așteptat-o de mult, în spiritul continuității și ne bucurăm că am reușit să o organizăm. Cu toate dificultățile pandemice avem o participare bună cu 523 de sportivi din 15 țări. Am avut o pregătire bine gândită pentru sportivii din lotul național al României. Ei au avut mai multe stagii de pregătire și au venit încă de săptămâna trecută la Băile Felix. Avem așteptări mari și ne dorim rezultate cât mai bune”, a concluzionat profesorul Adrian Nagel, președintele comisiei mondiale de arbitraj, pentru sursa citată.
Cornel Țălnar este membru al Consiliului de Administrație SC Dinamo 1948 SA – suspendat după intrarea societății în insolvență- și a ocupat funcția de director tehnic al echipei secunde. Neplătit de mai bine de 10 luni, „Țânțarul” a fost tras pe linie moartă și din această funcție, fiind considerat, de către reprezentanții DDB, un apropiat al lui Dorin Șerdean, omul care a intermediate preluarea clubului din „Ștefan cel Mare” de către Pablo Cortacero.