EXCLUSIV | Dezastru pentru o echipă din Liga 1! Ar putea fi retrogradată direct în Liga a 5-a! Cum s-a ajuns aici și ce efect va avea asupra competiției

Justin Gafiuc 05.05.2022, 21:49
EXCLUSIV | Dezastru pentru o echipă din Liga 1! Ar putea fi retrogradată direct în Liga a 5-a! Cum s-a ajuns aici și ce efect va avea asupra competiției

Pe măsură ce mergem spre finalul sezonului, Liga 1 oferă noi situații la limită. E din nou cazul celor de la Gaz Metan, care, după seria de penalizări din cauza restanțelor financiare față de jucători, au ajuns la minus 41 de puncte în clasamentul play-out-ului. 

Săptămâna viitoare, pe 11 mai, miercuri, se vor împlini 90 de zile de la prima sancțiune dictată împotriva medieșenilor. Era atunci începutul tăvălugului, urmare a unei datorii față de Ronaldo Deaconu. Între timp, lucrurile nu s-au remediat, iar Gazul e gata să cadă în prăpastie.

Amânare la Comisia de Disciplină?

Potrivit ROAF, Comisia de Disciplină ar trebui să decidă deja retrogradarea clubului chiar înaintea ultimei etape din play-out, când ”lanterna” evoluează în deplasare cu Chindia. Probabil însă că, la CD, cazul nu va intra imediat pe agendă, astfel încât să se sară peste meciul cu dâmbovițenii, iar hotărârea scoaterii din campionat să fie adoptată după runda finală. 

Oricum, potrivit art. 17 b din ROAF, dacă Gazul ar fi scos din campionat înaintea partidei cu Chindia, efectul ar fi că pierde cu 3-0 la masa verde toate jocurile din play-out, unde oricum a fost însă învinsă pe linie, inclusiv la scoruri mult mai mari.

Se reconsideră doar golaverajul

Decizia nu ar avea darul de a afecta vârful clasamentului, respectiv primele două locuri din play-out, care asigură intrarea în barajul pentru Conference League. Rapid, FC Botoșani și Sepsi se luptă pentru pozițiile spre Europa și, cu încă două meciuri în program, continuă să-și facă diferite calcule. 

Giuleștenii ar pierde un 8-0, moldovenilor li s-ar tăia un 5-0, iar trupa lui Bergodi ar rămâne fără un 3-1, scorurile cu care au bătut Mediașul. Să facem comparațiile!

Cum arată acum top 3 play-out

  1. Rapid 39 p (18-1)
  2. Botoșani 38 p (12-6)
  3. Sepsi 36 p (14-3)

Cum ar arăta top 3 play-out cu Mediașul exclus

  1. Rapid 39 p (10-1)
  2. Botoșani 38 p (7-6)
  3. Sepsi 36 p (11-2)

Ce meciuri mai au de jucat

Rapid – U Craiova (a), Mioveni (d)

Botoșani – Dinamo (a), Clinceni (d)

Sepsi – Chindia (a), U Craiova (d)

Sepsi dezavantajată de rotunjire

Teoretic, ar putea apărea o egalitate de puncte la finalul play-out-ului, dar Sepsi ar fi dezavantajată față de Rapid și Botoșani, fiind singura dintre cele trei căreia i s-a rotunjit punctajul după sezonul regular. Prin urmare, trupa lui Bergodi ar intra în baraj doar dacă va depăși la puncte fie Rapidul, fie Botoșaniul, adică o misiune aproape imposibilă dat fiind programul ultimelor două runde. 

Oricum, tot conform ROAF, excluderea Gazului, indiferent de moment, va avea consecințe devastatoare pentru club: va fi retrogradat în ultima ligă județeană din Sibiu, divizia a cincea, și nu va avea dreptul să evolueze în L1 timp de patru ani!