EXCLUSIV. Din Champions League… la județ. Alexandru Mățel devine antrenor. „Mi-ar fi plăcut să continui mai sus, dar aș fi pierdut timpul!”

Bădulescu Silvian 04.09.2022, 07:15
EXCLUSIV. Din Champions League… la județ. Alexandru Mățel devine antrenor. „Mi-ar fi plăcut să continui mai sus, dar aș fi pierdut timpul!”
  • Alexandru Mățel a fost unul dintre cei mai apreciați fundași dreapta români de după 2010. Multă lumea îl vedea pe acesta drept viitorul jucător pe acest post, pentru ani buni, ai naționalei;
  • Campion al României cu Astra Giurgiu, constănțeaul dădea lovitura în 2015, când semna cu Dinamo Zagreb. În Croația au urmat trofee, precum și meciuri în UEFA Champions League;
  • Din nefericire, accidentările l-au făcut să stagneze, iar acum, la 32 de ani, a „semnat” cu United Ploiești, formație din Liga a IV-a Prahova, din postura de jucător-antrenor. Playsport.ro a luat legătura cu triplul campion al Croației, într-un amplu interviu;
  • Lateralul dreapta a mărturisit că a încheiat-o cu fotbalul profesionist. Pentru el, urmează o carieră de „Mister”, pe banca tehnică și, precum Andrei Cristea, a decis să pornească de jos, de la Liga a IV-a.

„Cu fotbalul profesionist am terminat-o”

Salut, Alex. Te contactez în legătură cu „transferul-șoc” la Liga a IV-a Prahova, United Ploiești 1906. Spune-mi, te rog, cum ai ajuns aici?

Da, am zis că vreau să mai joc câte un meci în weekend, dacă tot pot și-mi place așa mult. De ce să renunț când îmi place așa mult? Cu fotbalul profesionist am terminat-o. Mi-ar fi plăcut să continui mai sus, dar consider că aș fi pierdut timpul. Prefer să câștig acest timp încercând altceva.

Alexandru Mățel, United Ploiești
Alexandru Mățel, noua achiziție de la United Ploiești 1906

Ultimul meci datează din 2021, barajul de promovare/retrogradare Hermannstadt 0-0 CS Mioveni. Ce s-a întâmplat între timp?

Nu s-a întâmplat nimic. M-am antrenat, am vrut să mai joc, dar, într-un final, am luat decizia să nu mai continui. M-am săturat de problemele care există acum în fotbalul românesc. Te plătim, nu te plătim. Se fac mai multe luni de restanță, echipa intră în insolvență. Am zis că decât să continui așa, să nu mă duc cu plăcere, mai bine mă apuc de altceva.

Ai mai avut oferte?

Da, au fost discuții, dar la nivel de tatonări. Atât. Dar, ți-am zis, am luat această decizie, consider că este cea mai bună pentru mine.

„Nu ești plătit, la ce te mai duci la muncă?”

Au fost acești factori de instabilitate cei care te-au tras înapoi definitiv?

Da, au fost cei mai importanți. Te duci la muncă și-ți dorești să fii plătit. Nu ești plătit, la ce te mai duci? Nu mai mergi cu drag, nu mai ai starea necesară.

Ultima echipă profesionistă a fost Hermannstadt, revelația acestui început de sezon. Știi cazurile de la Gaz Metan și Clinceni, probabil știi și situațiile de la Sibiu și Petrolul. Cum vezi această situație pentru fotbalul românesc?

Se vede în rezultate, în evoluția campionatului. Sunt echipele puternice, serioase, care plătesc. Pe de altă parte, sunt și echipe care merg așa, pe modelul „Hai, băieți, încercăm să facem tot ce putem!” Se merge pe principiul de pe o zi pe alta și nu cred că duce într-un punct acest lucru, nu cred că este de bun augur.

Ți se pare că este și o consecință directă asupra performanțelor echipelor în Europa?

Da. Ai văzut că ne-a fost greu. E bine, totuși, că s-au calificat două în grupele UEFA Conference League. Este important pentru că, anul trecut de exemplu, am avut una singură. Este din ce în ce mai greu pentru că mai toate țările se dezvoltă, iar noi batem pasul pe loc.

Un aspect important este faptul că au revenit oamenii la stadion.

Exact! Bine că au revenit echipele de tradiție. Pe mine mă bucură acest fapt. Au revenit „U” Cluj, Petrolul. Este un aspect important. Ar fi bine să revină cât mai multe. Dacă n-ar fi ele, sunt convins că nici oameni la stadion n-am avea foarte mulți. Mie, ca suporter, îmi place să văd stadionul plin și răutate între suporteri, sigur, în limita bunului simț.

„Ca la Astra se întâmplă cu toate echipele care nu sunt serioase”

Ești curent cu ce se întâmplă la Astra?

Nu foarte mult. Știu că sunt la Liga a 3-a și o duc foarte greu. Îmi pare rău de acest lucru, am jucat cinci ani acolo. Dar asta se întâmplă, ușor-ușor, cu toate echipele care nu sunt serioase. Nu mă așteptam, ținând cont cine conduce clubul și dacă ținem cont, bineînțeles, și de situația financiară care era acolo înainte.

A fost o perioadă în care refuzai să-ți prelungești contractul cu Astra și patronul te trimitea la juniori sau echipa a doua. Te-ai simțit umilit?

Nu e plăcut, mai ales după ce am jucat meci de meci cinci ani, eram apreciat. S-a uitat tot! Așa se întâmplă cu fiecare. Cine nu-și prelungește contractul, ajunge în acest punct, din păcate. Totuși, nimeni nu-și imagina că vor ajunge în așa situație. Au fost ani buni sus, și în țară, și în Europa. Probabil au fost ceva probleme interne.

Ai încheiat-o cu fotbalul profesionist. Să ne așteptăm să te vedem pe banca tehnică? Ce urmează pentru tine?

Asta îmi doresc. Am luat-o pe drumul acesta, vom vedea spre viitor ce se întâmplă. Am terminat facultatea, am luat licența C, acum trebuie să mă înscriu la cursurile pentru licențele B, A. Trebuie s-o iau treptat, de jos. Vreau s-o fac cu drag. În primul rând, vreau să încerc. Poate n-o să fie de mine, sunt realist, conștient. Momentan, cu licența pe care-o am, pot antrena la nivel de Liga a IV-a. Voi fi jucător-antrenor pe Prahova. Aici sunt niște oameni pasionați, îi cunosc și vreau să învăț. Când, Doamne ajută, o să ajung mai sus, să știu ce am de făcut.

„Trebuie să ținem capul sus la echipa națională”

A fost vreun antrenor, dintre cei pe care i-ai avut, care te-a influențat să devii și tu manager?

Mi-au plăcut foarte mulți, cu stiluri diferite. Nu știu dacă m-au influențat foarte mult, dar, sigur, dacă voi ajunge mai sus, voi lua de la fiecare cât mai mult.

Ce antrenor va fi Alexandru Mățel?

Mie-mi place să joc ofensiv. Tot timpul mi-a plăcut așa. Mulți antrenori încearcă să joace ofensiv, dar probabil își dau seamă că nu este chiar cum îți dorești. Din acest motiv, îți trebuie și școală, să practici. Consider că este un motiv pentru care trebuie s-o iei de jos. Din moment ce te lovești aici de anumite lucruri, când ajungi mai sus, o să știi cum să gestionezi.

La sfârșitul lunii, naționala mai are două meciuri în Liga Națiunilor. Cum vezi aceste partide?

Este din ce în ce mai greu și la echipa națională. Nu avem ce face decât să ținem capul sus. Trebuie să ne revenim. Nu este o situație roz, dar nu-mi doresc decât să câștige și să termine cât mai sus în grupă. Sper să nu picăm din grupa B.

  • Alexandru Mățel, jucător crescut de Farul, a cunoscut cele mai bune perioade la Astra Giurgiu (2010-2014) și Dinamo Zagreb (2015-2019). Alături de giurgiuveni, lateralul dreapta a cucerit Cupa și Supercupa României. În Croația, și-a adăugat în palmares trei titluri și trei cupe, precum și șapte partide în UEFA Champions League;
  • În intervalul 2011-2016, Mățel a fost „tricolor” în 17 ocazii. A făcut parte din lotul condus de Anghel Iordănescu în Franța, la EURO 2016. S-a aflat pe bancă la meciurile cu Franța și Elveția, în schimb, a fost folosit 54 de minute în înfrângerea cu Albania. De asemenea, pe prima scenă a fotbalului românesc, a bifat 151 de partide.