EXCLUSIV. Dosarul lui Dumitru Dragomir, fostul șef de la LPF, în care a fost condamnat la 4 ani de închisoare, „declarat nul” după o gafă incredibilă. „Gata! S-a prescris”

Cătălin Mureșanu / 06.10.2021, 12:15
EXCLUSIV. Dosarul lui Dumitru Dragomir, fostul șef de la LPF, în care a fost condamnat la 4 ani de închisoare, „declarat nul” după o gafă incredibilă. „Gata! S-a prescris”

Condamnat de Tribunalul București, în 2019, la patru ani de închisoare în dosarul DNA din care mai face parte și Ioan Bendei, fost administrator al RCS & RDS, Dumitru Dragomir a făcut apel, iar la termenul de ieri, 5 octombrie, de la Curtea de Apel București, procesul a luat o turnură incredibilă.

Gafa care îl scapă pe Dumitru Dragomir. „Ori nu a știut, ori nu a vrut să știe”

Avocații și, conform declarației pe care a oferit-o pentru PlaySport.ro fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal chiar și procurorul, au invocat un viciu de procedură care poate schimba tot. Astfel, aceștia ar fi susținut că este necesara rejudecarea cazului de la început, pe fond, după ce judecătorul nu ar fi luat în calcul un element incredibil în toți acești ani în care dosarul a fost la prima instanță, la Tribunalul București.

Despre ce este vorba? Fiul lui Dumitru Dragomir, Bogdan -la rândul lui parte în acest dosar în care „Corleone” este acuzat că a primit peste trei milioane de euro de la Ioan Bendei pentru a le acorda drepturile de televizarea ale Ligii 1 celor de la RCS & RDS-, este avocat. În acest caz, legea prevede clar ca speța să fie judecată, direct, de Curtea de Apel, nu de Tribunalul București, așa cum s-a întâmplat în acest dosar în care judecătorul a dispus mai multe condamnări. Instanța a rămas în pronunțare pentru data de 1.11.2021.

„Sunt nevinovat. De 24 de ani mă țin în procese. De la Ponta se trage totul. S-a prescris, însă eu vreau să se judece”

Contactat telefonic, Dumitru Dragomir a confirmat informația și a oferit detalii uluitoare.

Dacă vă vine să credeți, fiul meu este avocat de 15 ani. Este avocat de Barou. Judecătoarea nu știut sau a știut sau a mers pe blat. A insistat să ne judece. Este clar, avocații, chiar și procurorul au cerut, ieri, rejudecarea cazului de la început la Camera Preliminară, apoi Curtea de Apel. De 24 de ani mă țin prin procese și știu de unde îmi vin toate astea, am mai spus-o, de la Victor Ponta. O s-o luăm de la capăt, deși s-a prescris, însă eu vreau să judece, să-mi demonstrez nevinovăția”, a declarat Dragomir pentru PlaySport.ro.

Fiul achitat, Dragomir și Bendei condamnați la patru ani de închisoare

În august 2017, alături de alte persoane din anturajul firmelor RCS & RDS și SC Bodu SRL, fostul președinte de la LPF a fost trimis în judecată de DNA fiind acuzat de luare de mită și complicitate la spălare de bani. Bogdan Dragomir, băiatul fostului oficial din fotbalul românesc a fost, la rândul lui, inculpat pentru aceleași fapte. Este vorba de o sumă de peste trei milioane de euro pe care, conform procurorilor DNA, Dumitru Dragomir a solicitat-o și ar fi primit-o, apoi, parte din bani ar fi fost filtrați sub forma unor sume achitate către finanțarea localului Crystal Palace Ballrooms, un salon de evenimente care aprținea fiului său.

În schimul acestor sume, Dragomir ar fi trebuit să faciliteze acordarea drepturilor tv pentru Liga 1 celor de la RCS & RDS pe o perioadă de trei sezoane, este vorba de stagiunile 2008-2009, 2009-2010, 2012-2011.

În ianuarie 2019, Tribunalul București l-a condamnat pe Dumitru Dragomir la patru ani de închisoare în acest dosar, Ioan Bendei a primit aceeași pedeapsă, fiul fostului președinte LPF a fost achitat, în timp ce grupul RCs&RDS a fost amendat penal cu suma de 1.250.000 lei. În plus, de la aceeși companie, au fost confiscate sumele de 3,1 milioane euro şi 665.000 lei.