Sute de meciuri din postura de fundaș la Dinamo, semifinalist al Cupei Campionilor Europeni. De cinci ori campion național. Apoi, antrenor care aduc titlul în “Ștefan cel Mare”. Cupa României cu Petrolul. Experiențe cu trofee în fotbalul arab. La 66 de ani, Ion Marin ar fi putut să se pensioneze liniștit și cu o carte frumoasă scrisă din aventurile la nivel înalt în fotbal. Dar…
În februarie anul acesta, acceptă să devină selecționer al României. La nivel U19. Feminin! Preia echipa și după trei acțiuni ale lotului reușește, recent, să o califice în Liga A continentală, următorul pas spre Campionatul European. Cu trei victorii din trei.
Iar când îl auzi vorbind despre “vrăbiuțele” lui, simți că această poveste are parcă totdeauna noi și noi episoade imprevizibile, cuceritoare și fără egal până acum în fotbalul nostru!
Cum ați rezuma această aventură în fotbalul feminin la nivel U19, din februarie până acum, incluzând calificarea obținută?
Am avut trei acțiuni la lot, în aprilie, august și septembrie, toate scurte, cum e la loturi. Am încercat să implementez un sistem de joc. Și se pare că am reușit o minune. Cam așa aș rezuma. De ce o minune? Păi ne-am calificat cu 9 jucătoare născute în 2003, 8 jucătoare în 2004 și 5 jucătoare născute în 2005, patru dintre ele titulare! Când nivelul de vârstă era 2003!
Bun, dar cum a fost trecerea de la experiența vastă cu fotbalul băieților, la fotbalul feminin, și la nivel de junioare? Nu era tocmai cea mai previzibilă mutare pe piața fotbalului de la noi…
La început am alocat mult timp ca să studiez, vă spun drept. Am analizat atent ce preiau. Ca să văd ce pot să aduc nou și bun. Și mi-am dat seama că trebuie să schimb echipa asta astfel încât să joace la victorie. Și am ales ceva ce părea nebunesc, un sistem de joc 4-1-3-2. Am și fost singura echipă cu două vârfuri la turneu. Mi-am dat seama că în fotbalul feminin schimbările de direcție nu se pot face prin pase de 50 de metri, ci prin pase succesive. Așa că am pus sistemul acesta în practică, să blochez adversarul, să facă vrăbiuțele mele pressing și am recuperat multe mingi aproape de poarta adversarului…
Intrați direct în miezul construcției echipei, în zona pur tehnică Se vede că v-a cucerit total noua postură…
Da! Chiar da! Poate că la nivel de comunicare e același lucru ca în fotbalul băieților, dar să știi că în ce privește comportamentul, chiar am descoperit niște fete disciplinate, de o decență extraordinară, extrem de avide de nou și de cunoștințe fotbalistice!
Ne întoarcem, promit, și la aspectele tehnico-tactice! Dar spuneți-mi, vă rog, întâi de toate, cum ați ajuns selecționer la feminin, la junioare!
E o poveste de… poveste! În pandemie, am mai refuzat oferte de a antrena în străinătate, era problematic. Apoi, s-a oprit și fotbalul o perioadă. Și primesc un telefon de la Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice FRF, prietenul meu de-o viață. Ne întâlnim la o cafea, vorbim, și îmi spune să preiau România U19, că are nevoie de experiența mea. Am zis în sinea mea să încerc și am acceptat. Ajung acasă și mă sună glumind, cum o face mereu: “Băi, Săpăligă! Am uitat o chestie: vezi că U19, cum ți-am zis, dar… fete!” Ce să mai zic… Am acceptat, m-am apucat de treabă, eu mereu am fost deschis la provocări.
Gata, revin și la 4-1-3-2 după cum am promis! Așadar, ați introdus un nou sistem de joc…
Păi de pus pe tablă e ușor, dar dinamica din acest sistem de joc mă interesa! Am început să consolidez construcția, de la portar, ceea ce era poate de necrezut la fete. M-am încăpățânat deși părea sinucigaș. Uite că reușim, încet-încet. Ne-am dorit construcție în joc și foarte rar pasă lungă, doar atunci când ne forțează adversarul. Am consolidat traseele de finalizare, fără să fie prea multe, dar cât să creăm o oarecare automatizare pe zona asta.
Și a ieșit! Ce urmează, ce obiective personale aveți, dincolo de cele ale mandatului de selecționer?
Sunt nou în fotbalul feminin și debutul a fost fericit, da, dar meritul e doar al fetelor. Avem mult talent la nivel U19. Ce îmi doresc eu foarte mult e să creăm și naționala U21, pentru că ele termină în vară ciclul junioratului și e nevoie, dacă nu fac pasul la senioarele lui Cristi Dulca, să aibă încă o etapă de experiență internațională, să nu le pierdem! Vreau din tot sufletul o națională U21…
Adică obiectivul dumneavoastră personal e cumva tot al fetelor, al fotbalului feminin, mai exact…
Păi, pentru mine, ce să-mi doresc? Eu îmi doresc să îmi pun amprenta pe un nucleu de junioare care să devină fotbalist de bază la senioare. Și să ne calificăm la Europeanul de la anul, din Cehia, la nivel U19. Dar pentru trecerea solidă spre senioare e nevoie de o națională U21!
Ați avut doar trei acțiuni de pregătire înainte de turneu, în restul timpului sunteți însă mai mereu plecat prin țară, urmăriți junioarele la cluburi! Cum e activitatea asta?
E adevărat, am cam bătut țara! Am fost surprins plăcut să găsesc la anumite cluburi o organizare bună și relativă stabilitate financiară. La altele, nu. Ca lucrurile să avanseze cu adevărat pentru loturile naționale e nevoie de o primă ligă feminină cu 4-5-6 echipe puternice, tiparul de până acum, cu Olimpia Cluj aproape defilând de ani buni, nu e tocmai productiv pentru naționale.
Sincer, ce v-a transformat dintr-o dată într-un profesionist cu atâta pasiune pentru fotbalul feminin? De la o cafea și o glumă cu Mihai Stoichiță, sunteți unul din cei mai pătimași…
Nu ai cum să nu fii, după părerea mea. Să fi văzut, după victoria cu Israel, când vrăbiuțele mele au înțeles că am obținut cu adevărat calificarea, cum s-au descătușat! Să fi auzit ROMÂNIA din gura lor, când cântau și strigau, România, România! M-au emoționat profund…
Credeți că după provocarea acceptată de dumneavoastră, după cea a lui Cristi Dulca, la senioare, o să vedem mai mulți foști jucători din fotbalul băieților lucrând la feminin?
Eu sper să îi convingem cu exemplul nostru, da! Dar la fel de important e un proiect prin care ne dorim să formăm un nucleu de jucătoare de la senioare și foste jucătoare care să devină antrenoare la cluburile din România. Și îl vom realiza!
Când vedeți ce se întâmplă la Dinamo, club de care sunteți atât de legat, cum vi se pare comparativ cu ce trăiți acum din postura de selecționer?
Fotbalul, în general, este o mare nebunie, dar ce se întâmplă acum la Dinamo e și mai trist decât atât. Trăiesc poate o oază de liniște, de sănătate a fotbalului, pentru că nu e atâta presiune. Dar mi-aș dori să crească presiunea și în fotbalul feminin, asta înseamnă performanță.