În exclusivitate pentru PlaySport.ro, Iuliu Mureșan a oferit o primă reacție după ce a decis să îl demită pe Mircea Rednic de la Dinamo. Decizia a surprins pe toată lumea, dar mai ales pe fanii echipei, care nu știau de planurile administratorului special de la Dinamo. Cu toate acestea, Iuliu Mureșan recunoaște că s-a gândit să îl îndepărteze pe Rednic încă din urmă cu două etape.
Iuliu Mureșan a luat prin surprindere lumea fotbalului din România și l-a demis pe Mircea Rednic de la Dinamo în această după-amiază. Decizia a fost anunțată prin intermediul unui comunicat oficial pe postat de clubul Dinamo, după care a venit și un val de reacții.
Contactat de PlaySport.ro, președintele DDB Spania, Dragoș Sterpu, l-a amenințat pe Iuliu Mureșan. De asemenea, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a explicat pentru PlaySport.ro de ce s-a ajuns la această decizie și de ce au ales alb-roșii să îl înlocuiască pe Rednic cu Flavius Stoican.
Însă nimeni nu putea să își motiveze mai bine decizia decât însuși Iuliu Mureșan. La solicitarea PlaySport.ro, administratorul special de la Dinamo a făcut lumină în tot acest scandal creat:
A fost o decizie a mea, nu m-am consultat cu nimeni. Mă gândeam de vreo două etape, pentru ca era prea mult negativism la echipă. Băieții nu mai râdeau, nu se mai râdea la antrenament.
Da, m-am gândit chiar să plec, am stat mult să mă gândesc. O decizie grea, dar am revenit, nu puteam să las clubul. Eu am venit să fac niște lucruri, nu puteam să plec în situația asta.
Nu m-am răzbunat pe Rednic, dar nici nu i-am comunicat direct, eu nu anunț dinainte ce decizii iau, am drept de semnătură, nu am întrebat pe nimeni”, ne-a comunicat Iuliu Mureșan.
În continuare, administratorul special al clubului din Ștefan cel Mare a lăsat de înțeles că tensiunile dintre jucători și Mircea Rednic au contribuit și ele la demiterea antrenorului:
Motivul pentru care l-am demis acesta este, la echipă era nevoie de o atmosferă pozitivă, ceea ce nu mai era, noi nu eram o echipă. Să știți că în cariera mea și am și eu ceva ani în fotbal, că sunt bătrân, nu am lipsit de la niciun meci. Am tot sperat că situația se va redresa, dar nu s-a întâmplat, așa că am luat această hotărâre”, a mai transmis Mureșan, în exclusivitate pentru PlaySport.ro.
Referitor la numirea lui Stoican pe banca echipei, Iuliu Mureșan a dorit să clarifice un lucru:
Vreau să precizez că am vorbit cu Stoican doar astăzi, după ora 16. Nu înainte. Și am vrut să fac totul deodată ca să nu existe influențe, să nu avem timp de discuții. Am mai vorbit cu un antrenor, nu vreau să îi dau numele, dar l-am simțit că nu ar fi chiar atât de implicat”, a mai încheiat Iuliu Mureșan.
Potrivit informațiilor obținute de PlaySport.ro, Adrian Mutu a fost contactat de Iuliu Mureșan înainte de a bate palma cu Flavius Stoican.