Andrei Nicolescu, fostul vicepreședinte al Rapidului și, în trecut, partener de investiție în cadrul Academiei Rapid cu Victor Angelescu, s-a adresat Instanței, mai precis Tribunalului București și a solicitat anularea hototărârii luată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor -SC Fotbal Club Rapid 1923 SA.
Din informațiile colectate de PlaySport.ro, procesul deschis în vara acestui an vizează hotârârea în urma căreia, în ședința AGA, omul de afaceri Dan Șucu a fost cooptat în acționariatul SC FC Rapid 1923 SA.
În primăvara acestui an, Dan Șucu a intrat, cu o cotă de 50%, în acționariatul SC FC Rapid 1923 SA ca urmare a majorării de capital social:
În umbra acestei mișcări, procentul de acțiuni deținut de Academia Rapid București în cadrul SC FC Rapid 1923 SA s-a diluat de la 3%, la 0,03%. Din câte se pare, Nicolescu sesizează felul în care Academia Rapid a renunțat la „dreptul de preferință” în cadrul AGA.
Conform juridice.ro , „scopul dreptului de preferință este de a proteja acționarii împotriva unei eventuale diluări a participațiilor lor la capitalul social al unei societăți, în cazul unei majorări a capitalului social. În acest sens, art. 216 LSC prevede că acţiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, în primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă”.
În acest context, conform celor sesizate de Andrei Nicolescu în acțiunea sa, acționarul Academia Rapid ar fi renunțat la dreptul de preferință, iar majorarea de capital social s-ar fi făcut prin conversia împrumuturilor în acțiuni, plus împrumutul domnului Șucu, fără ca acționarul Academia Rapid să poată participa la majorarea de capital social.
Parteneri încă din 2019, atunci când Victor Angelescu a intrat în acționariatul Rapidului, între Andrei Nicolescu și actualul șef al alb- vișiniilor a izbucnit un conflict cu un lung ecou în tribunale.
Totul după ce, în 2021, Andrei Nicolescu a fost îndepărtat din funcțiile de conducere pe care le deținea la Rapid, printre care și poziția de vicepreședinte. „Despre relația cu Victor prefer să nu vorbesc. O să mă văd cu el în instanță”, spunea Andrei Nicolescu în vara anului trecut, în cadrul emisiunii ProSport Live.