EXCLUSIV. Strigătul de frustrare al fetelor care joacă futsal: ”FIFA a înființat un Mondial, dar nu putem participa, fiindcă FRF a abandonat naționala. E o lipsă de interes deranjantă”. Ce spune federația

Justin Gafiuc 19.01.2023, 11:43
EXCLUSIV. Strigătul de frustrare al fetelor care joacă futsal: ”FIFA a înființat un Mondial, dar nu putem participa, fiindcă FRF a abandonat naționala. E o lipsă de interes deranjantă”. Ce spune federația

Răzvan Burleanu se laudă frecvent cu susținerea fotbalului feminin, dar exact de pe acest palier vin nemulțumiri din partea fetelor.
Este vorba despre segmentul de futsal, la care FRF a organizat și o echipă națională în 2018, proiect dizolvat însă după numai câteva luni.

”Doar în Italia suntem vreo șase”

Sabina Radu, 33 ani, a fost portarul acelui lot, iar acum e portavocea grupului care așteaptă repunerea pe picioare a reprezentativei. Din Italia, unde activează la Jasnagora Cagliari (L2), brașoveanca plecată de la 4 ani cu părinții în ”Cizmă” spune că:

”FIFA tocmai a înființat un Mondial de futsal feminin, iar noi ne aflăm în imposibilitatea de a participa la calificări pentru că federația a desființat naționala. E o lipsă de interes deranjantă, mai ales că suntem destule fete care jucăm în prezent, numai în Italia vreo șase. Roxana Ion are contract chiar în prima ligă”.

”Funcționează un campionat nerecunoscut oficial”

Continuă: ”Din câte știu, motivația federației ar fi că nu există suficiente jucătoare, ceea ce e neadevărat. Inclusiv în țară funcționează un campionat încă nerecunoscut oficial, cu vreo șase formații, la Timișoara, la Brașov, în București. Sigur, poate nu putem aduce acum o mare valoare, dar câștigăm experiență, creștem, progresăm. Dar pentru asta e nevoie de competiție și de preocuparea FRF, care lipsește însă cu desăvârșire. Mă bucur când văd cât de bine arată naționala de futsal masculin și cu atât mai mult sunt mâhnită că la fete nu existăm. Am tot discutat cu multe colege, ar vrea să vină, dar unde, dacă federația a închis ușa?”.

Viața din 2018: trei înfrângeri, golaveraj 5-24

În efemera sa existență, naționala de futsal feminin a apucat să participe doar în calificările pentru Euro 2019, înregistrând trei înfrângeri în grupă: 1-12 cu Spania, 2-8 cu Italia și 2-4 cu Polonia.

La momentul respectiv, selecționerul David Asandei puncta că ”ne-am prezentat cu o echipă formată la începutul acestui an, care a beneficiat de doar două stagii de pregătire și două partide amicale, în compania Moldovei. S-a văzut diferența clar, am fost dominate din toate punctele de vedere. Mai ales că în echipa noastră avem doar trei fete care provin din futsal, căpitanul Roxana Ion, portarul Sabina Radu și Antonia Covaci. În rest, toate vin din fotbalul în iarbă, lucru care s-a simțit, mai ales la așezarea în teren”.

FRF: ”Arie de selecție aproape inexistentă”

Într-un punct de vedere trimis pentru Playsport, FRF a explicat următoarele:

Nu există campionat național de fotbal în sală feminin în România și nici nu a existat în trecut. Echipa națională la care faceți referire a existat în anul 2018, fiind un proiect pilot. Ulterior, a fost desființată deoarece aria de selecție pentru această disciplină fotbalistică este aproape inexistentă în România. În cazul în care în Romania se vor înființa cluburi suficiente de fotbal în sală feminin, astfel încât să se poată organiza o competiție la nivel național, Federația Română de Fotbal va reanaliza posibilitatea de a forma o astfel de echipă națională.
Totodată, menționăm că Federația Română de Fotbal, pe lângă fotbalul masculin, pune în prezent accentul pe dezvoltarea fotbalului feminin din țara noastră, precum și a fotbalului în sală masculin, unde în 2014 a înființat Campionatul Național U19, iar în 2019 s-a lansat Liga Elitelor U19. Rezultatele au început deja să se vadă anul trecut, când Echipa Națională U19 de futsal s-a calificat în premieră la Campionatul European, ediție ce s-a desfășurat în Spania, Jaen”.

Urmăriți Playsport.ro și pe