EXCLUSIV. Venirea lui Dan Petrescu la Sepsi Sf. Gheorghe lămurită de László Diószegi: „Noi nu suntem un club care să schimbe un antrenor după două rezultate nefaste”

Mihai Rosoiu 10.08.2021, 14:42
EXCLUSIV. Venirea lui Dan Petrescu la Sepsi Sf. Gheorghe lămurită de László Diószegi: „Noi nu suntem un club care să schimbe un antrenor după două rezultate nefaste”

Eșecul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, 0-1 în fața Farului Constanța a părut suficient pentru a agita apele în reședința județului Covasna. La doar câteva ore după meciul pierdut în fața echipei lui Gică Hagi, au apărut primele zvonuri. Vizat era Leo Grozavu. Informațiile înlocuirii omului care a dus Sepsi în cupele europene s-au propagat rapid. La fel au apărut și numele posibililor „urmași”. S-a vorbit despre venirea lui Dan Petrescu la Sepsi Sf. Gheorghe, însă ipoteza a fost lămurită de László Diószegi.

Finanțatorul László Diószegi neagă venirea lui Dan Petrescu la Sepsi Sf. Gheorghe

Postul lui Leo Grozavu la Sepsi a părut că e pus în pericol după înfrîngerea la limită suferită de roș-albi în fața Farului. Primul nume ivit pe lista înlocuitorilor a fost cel al lui Dan Petrescu. Rămas fără angajament, „Bursucul” nu mai pare la fel de „prețios” ca în urmă cu ceva vreme. Numai că indiferent de conjunctură, Dan Petrescu rămâne un nume greu în breasla antrenorilor români.

Laszlo Dioszegi a vorbit despre posibila venire a lui Dan Petrescu la Sepsi Sf. Gheorghe
Laszlo Dioszegi a vorbit despre posibila venire a lui Dan Petrescu la Sepsi Sf. Gheorghe

Totuși, exista un motiv pentru care venirea lui Dan Petrescu la Sepsi Sf. Gheorghe nu reprezintă o totală utopie. În inima României se pun bazele unui proiect serios, pe termen lung, așa cum îi place lui „Super Dan”. De aceea varianta sosisrii sale în Covasna nu trebuie eliminată definitiv, însă pentru moment pare că cele două părți nu s-au gândit la un „mariaj”. Cel puțin asta susține László Diószegi, omul cu banii de la Sepsi:

Nu e prima dată când apare numele domnului Dan Petrescu în cărți, numai că nu e cazul să vorbim despre înlocuirea antrenorului. Și sunt două motive pentru care vă spun asta. În primul rând pentru că noi avem un antrenor cu care lucrăm foarte bine. Rezultatele din trecutul recent îmi susțin afirmația. Apoi, Sepsi Sf. Gheorghe nu este un club care să schimbe antrenorul după două rezultate negative. Avem alte principii după care ne ghidăm aici”, ne-a transmis László Diószegi în exclusivitate.

Mulțumit de felul în care a jucat echipa cu Farul Constanța

Chiar dacă echipa sa a pierdut, același László Diószegi a părut destul de satisfăcut de ce a văzut la Constanța. Șeful celor de la Sepsi a lăsat să se înțeleagă că doar ghinionul i-a privat pe jucătorii lui Grozavu de un rezultat pozitiv:

Sincer, nu sunt supărat. Chiar nu sunt. Dacă pierdeam la capătul unui joc în care eram dominați copios, aveam motive să fiu nervos, dar ați văzut cu toții. Am jucat bine, ne-am creat ocazii. Am avut multă neșansă. Eu zic că nu meritam să pierdem, dar în fotbal nu e mereu după merite. S-a întâmplat în multe rânduri să jucăm prost și să câștigăm puncte. Acum am fost de cealaltă parte a baricadei. Am jucat mulțumitor spre bine și ne-am întors cu mâna goală. E devreme să ne gândim la schimbări. Eu sunt sigur că suntem bine unde suntem”, a concluzionat László Diószegi.

Urmăriți Playsport.ro și pe