EXCLUSIV. VIDEO-REPORTAJ de colecție la Forban. De la camionul militar care-i aduce pe sportivi, până la medaliile și cupele care au cinstit sportul românesc. „Aici a fost un loc unde s-a suferit”

Autor: Cătălin Mureșanu / 02.08.2022, 07:00

Pe drumul șerpuit care se rupe din sufocantul „DN 1” spre Pârâul Rece, în locul în care blestemul șoferilor uitați în coloana de la intrarea sau ieșirea din Predeal se bifurcă, o pancartă anturată de trei cuie ruginite, roasă de ploi și îngălbenită de colții soarelui de munte anunță, sfidînd chiar și atenția unui lunetist: „Forban – 2 km”.

Fără beneficiile hărților moderne ai toate șansele să ratezi informația care te trimite pe un drum forestier, construit din piatră de râu măcinată, calcaros și denivelat. Urmează o urcare în care mașina tușește o jumătate din rezervor. Dacă te grăbești, într-un colț de bolovan, poți lăsa baia de ulei. Pe culme, când peisajul se deschide și zimții crestelor se încruntă, dincolo de smogul pădurii, după o artilerie de brazi falnici și parcă aliniați la apelul dimineților, cabana Forban se lasă privită. Suntem la 1400 metri. Aici este „laboratorul de performeri”, așa cum le place steliștilor să spună.

VIDEO- REPORTAJ de colecție. PlaySport.ro a mers la Forban

Video: Dorin Marinuș, Daniel Bălan

PlaySport.ro a vizitat Cabana Forban, legendarul cantonament al Stelei în care generații întregi de sportivi, de la toate secțiile clubului roș-albastru, au trecut prin purgatoriul acumulării. Aici, în suspinul pantelor și din aerul tare de munte s-au șlefuit campioni. Generația „Sevilla”, echipa anilor ’90, cea care a dominat fotbalul românesc sau a începutului anilor 2000, toate s-au structurat în troiene, pe pante și spinări de deal, sub cetina brazilor de lângă stațiunea Predeal, lângă sobele încinse ale cabanei. Cu fălcile arse de ger și sprincenele pradă țurțurilor.

George Ogăraru, fiul și puștii seriei 2009, gazdele PlaySport.ro la Forban

Forban, „cota 1947” este titlul reportajului nostru în care vă prezentăm noua înfățișare a cantonamentului de lângă Pârâul rece, stabiliment situat la altitudinea de 1400 metri. Dar și la înălțimea aurului, argintului, bronzului și cupelor care își au aliajul pregătirii fizice din spatele lor în aceste camere din tâmpla pădurii, pe culmi și cărări de munte, prin ceață, nămeți și râuri de sudoare.

George Ogăraru, directorul tehnic al academiei din Ghencea, a urcat alături de echipa PlaySport.ro, însoțit de unul dintre fii, lângă grupa 2009, juniori care, pentru prima oară, merg într-un cantonament montan. Preț de câteva ore, fostul jucător a rememorat amintirile pe care le-a strâns la Forban ca jucător, a prezentat modernizările cabanei, ce urmează să se refacă și a acceptat să vorbească despre subiectele care clocotesc la zi în interesul suporterilor steliști.

  • Planurile academiei, poziția în clasificarea Federației Române de Fotbal, pierderea tânărului portar Codruț Sandu în fața rivalei Rapid, posibilitatea ca Steaua să obțină dreptul de promovare în primul eșalon.

Forbanul rămâne un loc în care s-a scris succesul, o îmbinare a lumilor, un loc care păstrează patina unei cabane de munte, tușe din trecut și clișee ale unui club uriaș. În același timp, bătrâna cabană încearcă să se alinieze condițiilor moderne, camerele au fost refăcute, la fel sala de mese, de forță sau de antrenament, urmează terenul de iarbă, plus o pistă de atletism și alte suprafețe cu gazon sintetic. În urmă, spuse și nespuse, rămân poveștile unor sportivi colosali care au trecut pe aici. Din păcate grinzile de lemn nu pot vorbi. Poftiți la Forban! „Cota 1947”.

Reperele interviului oferit de George Ogăraru:

  • Prima experiență a Forbanului: „Era ca într-un film militar, cu soldați, armată și război”;
  • „Este o surpriză și pentru mine. După renovare, totul este nou. Arată diferit, wow!”;
  • Cum se făcea „împărțirea” camerelor la Forban. „Jucătorii experimentați stăteau în camerele sub care nu venea ursul. În fiecare dimineață, ursul făcea gălăgie, te trezea, se prezenta sub balcon. Nu aveam semnal nici la televizor”;
  • Secretele camerei 101. Locul în care au stat, peste ani, Jenei, Pițurcă sau Olăroiu. „Era camera cea mai mare, antrenorul are nevoie de spațiu”;
  • Planurile de modernizare de la Forban. Legendarul teren de iarbă călcat de generațiile anilor 70, 80, 90 și 2000 va fi refăcut și va avea o pistă de atletism. La fel și alte terenuri cu suprafață sintetică. „Aici este laboratorul performanțelor noastre”;
  • Cât aleargă un junior de 12 ani la Forban? „Șase, opt kilometri, nu îmi este frică de urs, dacă vine, fug”;
  • George Ogăraru a dezvăluit că antrenorii din cadrul Academiei Steaua vor merge într-un stagiu de perfecționare la Ajax Amsterdam. Demersul va fi susținut financiar de unul dintre sponsorii clubului, International Alexander;
  • Ce spune George Ogăraru despre criza de la Steaua: „Ar fi dureros să nu avem drept de promovare încă un an. Entuziasmul ar veni cu acest anunț legat de posibilitatea promovării, anul acesta este mult mai accesibil traseul spre prima ligă”.