EXCLUSIV. Fost finalist cu Steaua în Cupa Campionilor, devenit alcoolic: „Beam câte două săptămâni încontinuu. Mă simțeam ca un boschetar”. Spovedania tulburătoare a lui Adrian Negrău, atacantul adus în Ghencea de Valentin Ceaușescu – VIDEO

În pauza de iarnă a sezonului 1988-1989, în trupa Stelei era cooptat un puști de 21 de ani care impresionase la Arad. Adrian Negrău devenise golgeter în L2 cu UTA, cochetase și cu loturile naționale de juniori și tineret, iar axa Ghencea – Ștefan cel Mare a pornit în cursa de recrutare a atacantului de pe Mureș. După o poveste trepidantă în culise, băiatul va ajunge finalmente sub comanda lui Anghel Iordănescu și, peste numai patru luni, va fi rezervă în finala Cupei Campionilor Europeni pierdută drastic la Barcelona în fața marelui Milan construit de Sacchi, 0-4.

Azi, Negrău, 54 ani, trăiește în Arad, iar viața sa din ultimii ani a ascuns o perioadă dramatică prin care a trecut fostul fotbalist. Pentru playsport, el deapănă acum amintiri spectaculoase din viața de jucător și dezvăluie marea luptă pe care a dus-o cu alcoolul, după ce și-a agățat ghetele în cui. Drumul său spre iad și întoarcerea la realitate!

• Cum a ajuns la Steaua în 1988, deși apucase să semneze cu Dinamo cu numai câteva zile înainte
• Aventuri în Ghencea cu Iovan și Bumbescu: ”I-am așteptat vreo patru ore în avion. Erau la o petrecere western, cu cowboy și pistoale”
• Ce ”prime” le asigurau cei de la Ford dacă Steaua ar fi câștigat finala CCE cu Milan, din mai 1989
• Prăbușirea în patima alcoolului vreme de 15-16 ani: ”Ajunsesem la combinații extravagante, gen tărie cu bere”

– Domnule Negrău, spuneți-ne cu ce vă ocupați în prezent!

– Lucrez la o benzinărie. Casier, manipulant, ce e nevoie. Nu mai sunt deloc implicat în fotbal. Mai merg doar la partide de old-boys ale UTA. E un proiect mai nou, ne-am strâns deja mulți jucători de Liga 1. Și vi-i spun pe Huțan, Mitu, Mutică, Grad, Roli Nagy. Din păcate, fotbalul românesc e în prăpastie. Nici nu-mi vine să mă mai uit la meciuri, în afară de cele jucate de UTA. E o tristețe generală, lipsă de valoare.

– Magia UTA însă nu se va topi niciodată, nu?

EXCLUSIV. Cum au trăit jucătorii Stelei finala cu AC Milan din 1989: „Ei aveau primă…

– Niciodată! Aici am crescut, m-am lansat, tot într-o perioadă în care era obligatorie folosirea unor juniori, inclusiv la Liga 2. Dar niciodată nu se petreceau momente ridicole de tipul bagi un jucător și-l scoți în minutul 1, cum face la Cluj fostul meu coleg Dan Petrescu. Sigur, el își apără interesul, îl interesează rezultatul, dar nu mi se pare normal să-i folosești așa pe tineri. Lasă-i să joace! Găsește un post pe care-l poți sacrifica, unde te acoperi bine cu un puști și gata!

”M-au chemat la Miliție și m-au întrebat dacă vreau să semnez cu Dinamo”

– Ce antrenor v-a încurajat la UTA, la început?

– Gigi Mulțescu m-a ajutat foarte mult. Mi-a dat încredere, m-a susținut, avea antrenamente foarte interesante. Și lucra cu plăcere. În perioada aceea s-a și petrecut transferul meu de la UTA. Dar e o întreagă nebunie. Cu două zile înaintea unui meci cu Poli Timișoara, m-au chemat la o secție de Miliție în Arad. Era acolo un fost fotbalist, care lucra în sistem. M-a întrebat dacă vreau să semnez cu Dinamo. Ce era să fac? Am zis da. A venit însă imediat pauza de iarnă și a intrat și Steaua pe fir.

– V-au deturnat!

– Au mers doi dintre conducătorii UTA la București, iar când s-au întors mi-au transmis că trebuie să mă prezint în Ghencea. M-am dus cu teamă, știam că semnasem și cu Dinamo. Mi-era frică de anumite consecințe. Suspendare, amendă, cine știe ce? Dar s-au înțeles probabil între ei, la nivel înalt, și n-am avut nicio problemă.

”Am avut o strângere de inimă când l-am întâlnit pe Valentin Ceaușescu”

– Dar ați nimerit la Steaua într-un grup care defila prin Europa!

– Am plecat direct într-un cantonament la Forban. M-am integrat imediat, chiar dacă erau acum în jurul meu o grămadă de colegi pe care-i văzusem doar la televizor. Mari staruri ale vremii: Hagi, Lăcătuș, Iovan, Bumbescu, Rotariu, Pițurcă. Plus tinerii: Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Măstăcan, Bunaciu, Ilie Stan. Ne mai știam de pe la lotul național de tineret. Mă și amuz când îmi aduc aminte că a tot circulat o legendă că m-am bătut cu Lăcătuș. Povești! Marius e un tip senzațional, complet alt om în afara gazonului. Ce să avem de împărțit?

– Istoria spune că Valentin Ceaușescu personal a intervenit pentru dumneavoastră, să se rezolve transferul.

– Probabil! L-am și întâlnit când am ajuns în București, în prima zi. Era la o masă cu Pițurcă și Dănilescu. Am schimbat câteva cuvinte. Am avut o strângere de inimă, de ce să neg! L-am studiat un pic, nu știam ce urmează. E ca și cum te pomenești cu Tom Cruise lângă tine. N-ai cum să rămâi de piatră. Dar mi-a lăsat impresia unui om educat și civilizat, calm, nimic din filonul tatălui său.

”Bumbescu a pus gura pe o sticlă de țuică din frigider. Scotea flăcări pe nări!”

– Cu cine stăteați în cameră?

– Cu Bumbescu! Bine, el era mai mult cu Iovan, dar când intram în cantonament, înainte de meci, stăteam împreună. La Bumbi știți cum era: o zi venea, o zi nu! Dar era fresh mereu din punct de vedere fizic. Asta e realitatea! El s-a cam exclus singur în timp. Așa am și apucat să joc stoper vreo șase luni. Ce să le reproșezi însă lui Bumbescu și Iovan dacă pe teren erau fantastici? Au fost însă niște excepții. Aveau niște rezultate la testele medicale de nu se simțea nimic din escapadele lor. Au avut o structură fizică formidabilă.

– O amintire cu ei?

– Băgasem niște sticle în frigiderul din cameră, un Ouzo, o pălincă. Și a venit Bumbescu într-o zi, s-a pornit direct spre ele. ”Ce ai pe aici?”. ”Vezi și tu!”. A dat să bea mai serios dintr-o țuică, dar parcă a început să scoată flăcări pe nări când a pus gura. Numai zmei erau pe buzele lui! Cred că i-a rămas episodul întipărit în memorie, că apoi era foarte atent. Și a mai fost un moment incredibil în Franța.

– Ce s-a întâmplat?

– Am avut un turneu de pregătire, ne-am îmbarcat în avion la Nice să ne întoarcem acasă, dar Iovan și Bumbescu nu mai apăreau. Abia după vreo patru ore de așteptare au venit și ei. S-a dus nea Puiu să-i caute. Am înțeles că i-a găsit într-un bar unde era un fel de petrecere western, cu cowboy, cu pistoale. Veteranii din lot s-au cam enervat, dar toți știam ce le poate pielea celor doi. Luați-le însă, vă rog, ca pe niște momente amuzante, că nu mă apuc eu să-i critic sau să-i vorbesc de rău. Au fost niște jucători senzaționali. Asta contează!

”Primă un Ferrari pentru Milan. Noi primeam dreptul de a cumpăra un Ford!”

– 0-4 în finala Cupei Campionilor cu Milan, în mai 1989, o seară de coșmar!

– Un adversar imposibil, în frunte cu tripleta Gullit – Rijkaard – Van Basten, care cucerise și titlul european cu Olanda în 1988. Am revăzut meciul de mai multe ori. Sincer, ca joc, nu mi s-a părut o diferență atât de categorică precum cea de pe tabelă. Un gol dintr-o deviere nefericită, altul dintr-o detentă magnifică a lui Gullit. Dar o echipă minunată, foarte greu de blocat. Mi-aduc aminte și faptul că ei aveau primă un Ferrari de 150.000 de dolari, iar nouă ne-au prezentat înainte un catalog Ford, sponsorul Stelei, din care trebuia să ne alegem câte un model. Dar urma să ne plătim mașina! Mai făceam după meci haz de necaz pe tema asta.

– De ce a durat experiența la Steaua doar până în vara lui 1990?

– A venit antrenor Costică Ștefănescu și l-a adus de la Oradea pe Ovidiu Lazăr. Mi s-a pus în vedere că trebuie să merg la schimb la Oradea, împrumut. Le-am zis clar că ori mă cedează definitiv, ori rămân. Au adoptat prima variantă. Așa am ajuns la FC Bihor, unde era o situație sensibilă, lot precar, condamnați la retrogradare. În pauza dintre tur și retur am fost la un pas să mă las de fotbal la 23-24 de ani. Șansa a venit însă de la Honved Budapesta.

”Am mai rămas doar eu, fizic!”

– În ce sens?

– Aveam acolo un prieten în conducere, m-a ajutat să mă pregătesc o lună cu ei și apoi am făcut transferul. M-a plăcut antrenorul, Gyorgy Mezei, care condusese și naționala maghiară la Mondialul din 1986, în Mexic. Am stat două sezoane, am cucerit și un titlu. Mi-a mers bine acolo, chiar dacă nu cunoșteam deloc limba. A fost destul de greu cu comunicarea, era dificil peste tot să și explic ce am nevoie, ce doresc.

– Ați pus ceva bani deoparte în toți acei ani cu contracte și prime generoase?

– Am adunat ceva. Mi-am luat și o mașină chiar în decembrie 1989, că-mi expira aprobarea, numai că eu n-am avut și nici n-o să am vreodată carnet de conducere. I-am dat-o sorei mele drept cadou de nuntă. Am mai primit o garsonieră de la club. În rest însă, nu prea am fost inspirat să investesc, să fac bani mai departe. Așa e când ești tânăr și n-ai lângă tine pe cineva care să te îndrume.

– Ați schimba ceva din viața și cariera dumneavoastră?

– Nu mai am cum să dau timpul înapoi. Dar vă voi spune acum lucruri pe care nu le-am mai povestit niciodată, nimănui. Am avut o familie frumoasă, un copil minunat, destui bani, o situație stabilă. Am pierdut însă absolut tot din cauza alcoolului. Tot! Am mai rămas doar eu, fizic! Soția a băgat și divorț în 2005, a făcut-o ca un avertisment pentru mine, dar n-am înțeles semnificația acelui gest. Mi se părea că eu am dreptate în toate, iar lumea greșește față de mine. Mă simțeam singurul nevinovat. N-a reușit atunci să mă ”curenteze” suficient de puternic pentru a mă trezi.

”O țineam pe băutură și câte două săptămâni, mă simțeam ca drogat”

– E dureros ce povestiți!

– Ajunsesem la combinații extravagante de alcool, gen tărie cu bere. Nu mă opream din băutură până nu cădeam în extremă. Nu mai puteam judeca. Nu mai știam ce fac. Trăiam situații penibile, părăsit de toată lumea din jur. Ce prieteni să fie sensibilizați? Ăia care merg cu tine ca să le plătești consumația? Nu mă mai căuta absolut nimeni. Mă simțeam ca drogat, aveam senzația că beau doar apă. Intram în sevraj.

– De când s-a declanșat această cădere?

– De prin 2003. Și s-a acutizat în timp. Aveam perioade în care o țineam pe băutură două săptămâni, apoi mă opream un timp. Beam până mi se făcea silă. Simțeam mirosul băuturii îmbibat în carnea mea. Și astfel de erupții se declanșau periodic. Ajunsesem un boschetar. Mergeam la serviciu cu hainele nespălate. Nu mai dormeam. Eram agitat. Căutam alcoolul. Mă întrebam de ce mai exist, de ce se feresc toți de mine. Niciodată nu mi-au trecut însă prin minte gânduri de suicid. Nu cred că rezistam tentației dacă ar fi apărut astfel de idei în mintea mea.

– Dar de la ce s-a pornit dependența? Singurătate, frustrări, neînțelegeri, anturaj?

– Nu anturaj. Mai consumam ocazional câte un pahar cu un amic, o cunoștință, apoi mă retrăgeam singur și continuam să beau până nu mă mai puteam ridica de jos. Îmi mai spunea câte unul după trei-patru zile: ”Vezi că te-am dus acasă!”. Eram de râsul lumii în oraș, aici, în Arad, unde mă știu toți. Mă și gândeam: ”De ce să râdă alții de mine? De ce? Din prostia mea!”. Mă și mir cum șeful de la benzinărie a avut atâta răbdare. Un om excepțional, căruia îi mulțumesc din suflet! M-a îndurat zece ani, m-a ascultat, m-a înțeles. E mai tânăr, îi place fotbalul și probabil din cauza asta s-a și comportat așa frumos.

”Nu mai pun alcool pe limbă de vreo trei ani”

– Vi s-a întâmplat să dormiți chiar pe stradă, beat fiind?

– Asta nu! Dar mă simțeam ca un boschetar, v-am spus! Asta până în iarna lui 2019, când n-am mai ajuns acasă vreo două săptămâni. M-a ținut o cunoștință la o pensiune, cazare, mâncare, n-am pus deloc gura pe băutură. Am folosit însă mereu aceleași haine, eram oribil, la pământ. Și mi-am spus: ”De fapt, ce aștept? Ce aștept?”. Un prieten m-a sfătuit să vizitez un centru de reabilitare. ”Vino doar să vezi ce se întâmplă. Și apoi decizi singur ce faci mai departe”. Am început să frecventez locația, mi-am dat seama că se poate vorbi deschis, te liniștești, te eliberezi de toate gândurile și întrebările.

– A fost declicul spre revenire?

– Exact! Fără medicamentație, fără ședințe cu psihologi. Doar propria voință! Am început să mă întreb: ”Dar eu oare chiar n-am nicio vină? Numai ceilalți au ceva cu mine?”. Și mă educ așa: în fiecare zi când mă trezesc îmi spun ”Azi nu beau nimic! Azi nu beau nimic!”. E o chestiune de control al minții. O parte din rețeta care mă ajută să mă abțin complet de la băutură de vreo trei ani încoace. Iar acum stau și mă minunez când văd cât de binevoitori și înțelegători sunt cei apropiați mie. I-am judecat greșit, n-aveau nicio vină. Cei pe care-i iubesc sunt alături de mine și asta mi-e de ajuns.

– Cum vă descurcați însă la o petrecere sau la o ieșire în oraș când vedeți în jur oameni care mai beau un pahar la aceeași masă?

– Nu mă mai atrage nimic, pur și simplu! Simțurile însă nu mi le-am pierdut. Mai miros o tărie, dar nu pun pe limbă nici cât vârful unei scobitori, pentru că granița spre întoarcerea la obiceiurile trecutului e foarte fină. N-ai de unde să știi cum o apuci înapoi. O gură mi-ajunge să iau și m-am dus! Nu mă mai găsește nimeni treaz. Mi-e teamă să nu se declanșeze din nou. Cunosc situația unui bărbat ceva mai în vârstă decât mine. A trecut prin experiențe similare, și-a revenit, dar a căzut din nou în patimă de la un episod banal: a tras un pic de țuică dintr-o damigeană ca să bage băutura în sticle pentru o nuntă și din momentul ăla a luat-o din nou la vale. De la un degetar de tărie! De boala asta nu poți să spui niciodată că ai scăpat.

”Am avut vreo trei comoții”

– Vă confruntați și cu probleme medicale?

– Am avut vreo trei comoții. M-am cam dereglat, bineînțeles. Dar nu m-am dus la niciun control amănunțit.

– Vă place cum arată fotbalul românesc de azi?

– Niciun pic! Nu-mi vine să mă uit nici la meciurile naționalei. Suntem în cădere liberă. Văd și criticile adresate lui Edi Iordănescu. Ce să mai reformezi? Cu cine? Vă aduceți aminte ce entuziasmați eram după Europeanul de tineret din 2019? Ia spuneți-mi câți jucători care au prins atunci semifinalele s-au transferat la cluburi serioase! Despre ce vorbim? Becali vorbea despre Coman că-l vinde cu zeci de milioane. Unde e băiatul ăsta, că a dispărut din peisaj! Bun ești nu atunci când te măsori acasă cu Voluntari și Mediaș, ci când ieși în cupele europene. Unde suntem însă ciuca bătăilor!

– Ce mesaj ați vrea să transmiteți după toate experiențele pe care le-ați trăit?

– Poate află cu această ocazie o parte dintre foștii colegi și cunoscuți că mai exist și sunt bine. Asta e tot ce contează!

61 de partide a adunat Adrian Negrău în Liga 1, unde a marcat 10 goluri

Andreea Marin, imagini BOMBĂ! Cum a apărut în public, a lăsat multe la vedere. Arată...

Un nume uriaș ar putea veni pe banca lui Dinamo! Negocierile au fost ținute secrete...

7 formații se află pe CV-ul de jucător al lui Negrău: UTA, Steaua, FC Bihor, Honved, VSC Budapesta, Szombathely și Bekescsaba