Experții au dat verdictul în privința unui titular de la FCSB, după victoria cu U Cluj. Chiar și finanțatorul Gigi Becali a atras atenția asupra scăderii de formă a jucătorului, iar Bogdan Cosmescu și Basarab Panduru au comentat evoluțiile fotbalistului străin.
FCSB a câștigat cu 2-0 în fața lui U Cluj, în etapa a 15-a din Superliga, iar campioana a ajuns la egalitate de puncte cu ultima echipă aflată pe loc de play-off, Oțelul Galați, ambele având 19 puncte.
Totuși, situația lui Siyabonga Ngezana i-a surprins pe specialiști, care au remarcat forma slabă a fundașului central al FCSB.
„Apărarea? Vreau să spun că pe cât de bun a fost Ngezana, pe atât de periculos este acum. Cercel a fost ultima problemă. Ngezana a fost ceva îngrozitor. Când i-a luat Lukic mingea aia… Nu are cum să-ți ia Lukic mingea, pentru că are viteză zero. Are alte calități, dar viteza e zero, practic stă pe loc. Lukic a venit din spate și i-a furat mingea, și nu cred că a avut cum să se întâmple așa ceva. Nu vreau să-l jignesc pe Lukic, are alte calități, dă foarte bine cu capul, se luptă, dar nu are cum să-ți ia mingea aia la 0-0.
La Ngezana, momentele de genul acesta au devenit o obișnuință, poate pentru că a jucat prea multe meciuri și nu a mai avut energie, în timp ce ceilalți au fost accidentați. Chiar nu-mi dau seama. A fost, de departe, cel mai bun fundaș din România, iar acum se vede o schimbare clară. Parcă a fost mai bun Cercel decât Ngezana azi, i-aș da o notă mai mare”, a declarat Bogdan Cosmescu la Prima Sport
Basarab Panduru a vorbit, la rândul său, despre cei patru titulari criticați de Gigi Becali după meciul U Cluj – FCSB 0-2.
„A spus despre Lixandru, despre Șut… Ai văzut unde a tras Șut azi? De două ori peste tribună, și e departe tribuna, că e cu pistă. E greu să dai peste, dar el a dat de două ori acolo. La Ngezana se vede că ai fost obișnuit cu alt nivel și e vizibil”, a afirmat analistul, după victoria FCSB cu 2-0 la Cluj.