La aproape patru ani de când tatăl său a trecut la cele veșnice, Lorena Balaci îi declară război lui Adrian Mititelu. Aceasta nu poate trece peste jignirile aduse fostei legende a Craiovei Maxima.
Ultimii doi ani din viața lui Ilie Balaci au fost marcați de conflictul cu actualul finanțator al FCU Craiova, care făcea referire la presupuse aranjamente din perioada de glorie a echipei alb-albastre și chiar amenința că le va devoala într-o carte. Totul a pornit de la decizia „Minunii Blonde” de a susține pe atunci echipa Primăriei.
Acele momente sunt întipărite și acum în mintea Lorenei Balaci, care acuză familia Mititelu că a continuat să-i jignească tatăl inclusiv după deces. Aspecte ce nu pot fi, evident, trecute cu vederea.
„Familia Mititelu a făcut niște greșeli față de tatăl meu. Eu știu că ei sunt obișnuiți să jignească și că, la ei, jignirile sunt la modul: ‘A, ne înjurăm astăzi, mâine ne pupăm, că așa e pe oltenește’. Eu sunt olteancă și sunt mândră de treaba asta! Doar că sunt crescută de la 9 ani în București și, atunci, am deprins niște principii mai ‘capitaliste’, să le zic așa.
Nu pot să accept o jignire și după aceea să ne pupăm, pentru că nu pot, pur și simplu! OK, m-ai jignit, este fix problema ta, dar tu cu mine vorbă nu mai ai! Eu știu cum e la olteni, „ne înjurăm, ne spurcăm și poimâine ne întâlnim la bere și ne pupăm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”. Ei, nu! Iar faptul că ei au continuat să-l jignească pe tata, inclusiv după moartea lui, asta cu atât mai rău m-a durut!
Atunci am intervenit eu, tata nu se mai putea apăra. Știi, exact ca înjurătura aia de morți, e similar. Să jignești un om care a trecut în lumea celor drepți e egal cu înjurătura despre morți sau cu morți. Și, atunci, nu! Eu așa sunt, nu pot să…sunt lucruri pe care nu că nu vreau, nu pot să le iert! Și de ce le-aș ierta?”, a răbufnit fiica marelui Ilie Balaci, pentru gsp.ro.
De asemenea, aceasta a recunoscut că nu ar agrea varianta ca Atanas Trică – fiul său și al lui Eugen Trică respectiv nepotul lui Balaci – să îmbrace la un moment dat tricoul echipei patronate de Adrian Mititelu. Deocamdată este împrumutat până în vară la CSA Steaua, iar apoi va reveni, cel mai probabil, la Universitatea Craiova.
„Nu cred că ar fi chiar un lucru pe care ni l-am dori. Până la urmă, știi cum este? Este o echipă ca oricare altă echipă. Evident, rivalitățile oltenești există, le întâlnim și în București, la echipele similare cu același nume. Nu știu cum ar fi”, a mai spus Lorena Balaci.