FC Argeș l-a convins pe Mike Cestor să se alăture lotului lui Andrei Prepeliță. Fostul fundaș al lui CFR Cluj a ajuns deja în cantonamentul piteștenilor. Pe lângă congolez, „vulturii” îl vor avea la dispoziție și pe Bryan Alceus, ultima dată la Gaz Metan Mediaș.
FC Argeș a avut un final de sezon dezastruos, deși echipa lui Andrei Prepeliță s-a calificat în play-off-ul Ligii 1. Totuși, piteștenii au cedat în lupta pentru primele șase locuri ale campionatului, iar conducerea a decis schimbarea liniilor. 12 jucători au plecat, între care și gafeurul Joao Miguel, iar lotul a fost completat cu opt transferuri.
Mike Cestor (30 de ani) revine în Liga 1. În urmă cu patru luni, la despărțirea de CFR Cluj, congolezul a spus că are ca prioritate un transfer în afara țării și că nu va reveni în România. Conform Gsp, fundașul este deja acontat de FC Argeș. Triplu campion al Ligii 1, Cestor a fost dorit și de Universitatea Craiova, în iarna trecută. Mai mult, a fost subiectul unui schimb de replici între Gigi Becali și Mihai Stoica. Patronul l-a vrut la FCSB.
„M-am luat după Meme, dar nu mai zic nimic. Îi aveam și pe Burcă și pe Cestor acum”, spunea Gigi Becali, în august 2019.
Lângă Marius Constantin, transferat după despărțirea de Universitatea Craiova, va ajunge și Bryan Alceus (26 de ani). Haitianul a scăpat cu greu de coșmarul de la Gaz Metan. Fundașul a fost una dintre victimele situației financiare dezastruoase de la Mediaș. Nu a avut nici măcar bani de bilet ca să poată pleca din România. A avut nevoie de sprijinul familiei, iar acum revine în Liga 1. Speră ca de data asta să aibă mai mult noroc.
Cătălin Straton (32 de ani, portar), Marius Constantin (37, fundaș central), Dorian Bertrand (29, mijlocaș stânga), Julio Donisa (28, atacant), Andreias Calcan (28 de ani, mijlocaș stânga), Antonio Jakolis (30, extremă) și Fabio Vianna (23 de ani, fundaș stânga) sunt ceilalți jucători transferați în această vară de FC Argeș.
„Cu Mike Cestor am reuşit să reziliem contractul. A susţinut tare că nu pleacă în România, că nu va juca în România. Pentru că, din ce mi-a spus, niciun club din Liga 1 nu poate să îi satisfacă pretenţiile financiare. De fapt acesta a fost şi motivul pentru care el nu a semnat prelungirea cu noi,
Marius Bilașco, în februarie 2022