Oltenii lui Adrian Mititelu intră în criză de timp: „Nu suntem unde ne-am propus!” Toate reacțiile după FC U Craiova – Sepsi 1-1

Robert Zanfir / 06.11.2021, 22:52
Oltenii lui Adrian Mititelu intră în criză de timp: „Nu suntem unde ne-am propus!” Toate reacțiile după FC U Craiova – Sepsi 1-1

FC U Craiova nu a reușit victoria cu Sepsi, deși oltenii au deschis scorul prin Claudiu Bălan. Atacantul nu și-a ascuns dezamăgirea după meci, care s-a terminat la egalitate, 1-1. A declarat că echipa nu este unde și-a propus.

FC U Craiova remizează, 1-1, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar cele două echipe rămân vecine de clasament în Liga 1. Eugen Trică va avea o revenire de foc pe banca oltenilor, care vor juca cu CFR Cluj și cu Dinamo, în următoarele etape.

Oltenii lui Adrian Mititelu intră în criză de timp. Toate reacțiile după FC U Craiova – Sepsi 1-1

FC U Craiova a deschis scorul în repriza a doua, prin Claudiu Bălan, dar s-a văzut egalată prin execuția lui Luckassen, care a preluat dintre fundașii gazdelor, ca apoi să îl execute pe Robert Popa.

„Este adevărat că ne formăm ușor-ușor automatisme. Eu zic că este un rezultat foarte bun, suntem la doar trei zile după demiterea lui Flavius Stoican. Băieții s-au temut puțin, am încercat să ridicăm moralul.

Eu sunt un jucător profesionist și mă pregătesc foarte bine. Sunt aici ca să îmi fac datoria.

Luni și marți am făcut antrenamentele împreună, era o atmosfera foarte bună și apoi am citit în presă că nu va mai fi antrenorul nostru. Acum, totul depinde de noi, jucătorii”, a declarat Robert Popa după meci.

Claudiu Bălan: „Nu suntem unde ne-am propus”

„Mă bucur că am reușit să înscriu, dar consider că trebuia să luăm cele trei puncte azi. Trebuia să ne concentrăm mai bine.

Am făcut un pas înapoi inexplicabil, a venit golul după o greșeală și am luat doar un punct, în loc să luăm trei puncte.

Jocul este în creștere, dar trebuie să acumulăm mai multe puncte, pentru că s-a terminat turul de campionat și nu avem punctele pe care ni le-am propus la început, nu suntem unde trebuie”, a declarat și autorul golului din partea gazdelor.

Dan Vasilică: „Știam ce avem de făcut”

Antrenorul interimar Dan Vasilică a declarat după meci că echipa lui a fost egalată în urma unei neatenții în apărare.

„Ne pare rău că nu am luat cele trei puncte, ne-am dorit foarte tare. Ne doream și aveam încredere că vom câștiga. Băieții s-au dăruit exemplar. Am împins jocul, dar trebuie să ne mulțumim cu un singur punct.

Am luat un gol pe o nesincronizare, știam ce avem de făcut, dar în dinamica jocului se mai întâmplă astfel de lucruri”, a spus și antrenorul interimar al oltenilor, preparatorul fizic Dan Vasilică.

Este un egal în deplasare, cu o echipă vecină de clasament, deci eu zic că suntem în revenire
Bogdan Mitrea, Sepsi Sfântu Gheorghe

În urma remizei din etapa a 15-a, FC U Craiova rămâne pe locul 13, cu 14 puncte. Pentru olteni urmează partidele cu CFR Cluj, Dinamo și Voluntari.

FC U Craiova – Sepsi 1-1 . ECHIPELE DE START:

FCU CRAIOVA: 31. Popa – 2. R. Negru, 4. Kovacic, 5. Huyghebaert, 23. Bușu – 77. Asamoah, 8. D. Albu, 30. Van Durmen – 51. Sidibe, 33. Compagno, 9. Bălan
REZERVE: 22. Cobrea, 6. Vl. Achim, , 10. Bauza, 14. Miuțescu, 15. Blidar, 16. Vl. Pop, 17. Raicea, 27. Ondaan, 88. Marquet,
ANTRENOR: Dan Dumitru Vasilică

SEPSI: 33. Niczuly – 88. Dimitrov, 92. Ninaj, 3. B. Mitrea, 20. A. Dumitrescu – 14. Eder, 6. N. Păun, 10. Achahbar – 21. Bărbuț, 42. Luckassen, 11. M. Ștefănescu
REZERVE: 12. Began, 4. Tincu, 15. Ashkovski, 22. N. Tamaș, 23. Chunchukov, 27. Ispas, 27. Aganovic 90. Golofca, 91. Bojic
ANTRENOR: Cristiano Bergodi

Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad), Mircea Grigoriu (Bucureşti), Ciprian Danşa (Satu Mare)