Ioan Andone a comentat șansele la titlu pentru FCSB, CFR Cluj, sau Universitatea Craiova. Anul acesta este unul excepțional pentru echipa lui Dan Petrescu, în timp ce Gigi Becali speră ca „blestemul” să se rupă după șapte ani de secetă. În același timp, Universitate Craiova încă are șanse matematică să spere.
FCSB (43 de puncte) merge luni în Constanța pentru a se lupta contra echipei lui Gică Hagi (28 de puncte) și speră să se aproprie de CFR Cluj (48 de puncte) la doar două puncte. În ultimele cinci meciuri, echipa lui Dan Petrescu a pierdut de două ori și a remizat într-un singur meci. De cealaltă parte, Toni Petrea și-a condus elevii spre patru victorii din cinci meciuri jucate. CS Universitatea Craiova are un parcurs asemănător cu cel al „roș-albaștrilor”, însă cu un total de 39 de puncte.
Astfel, Ioan Andone a analizat situația de la FCSB, CFR Cluj, sau Universitatea Craiova. Cu toate că a subliniat faptul că oltenii încă au șanse matematice, fostul antrenor crede că echipe lui Dan Petrescu este favorită.
Anul acesta e unul excepțional pentru ei. CFR-ul se luptă pentru titlu. O să fie încurcat. O să fie și meciul direct. Și Craiova mai are șanse teoretic. Bine că e echilibrat clasamentul. Normal ei sunt favoriți, că au experiență. Nu joacă extraordinar, dar joacă la rezultat. FCSB-ul are un joc de atac bun, au crescut, CFR-ul, maturitate, organizare defensivă. Și Craiova, care are o serie de rezultate fantastice, dar după a venit o cădere inexplicabilă., a declarat Ioan Andone, la finalul meciului Voluntari – CFR, scor 0-1.
Ioan Andone a explicat că singura variantă pentru ca Dinamo să se repună pe picioare este reprezentată de construcția unui nou stadion. Atunci, clubul ar deveni atractiv pentru oameni de afaceri sau pentru fonduri de investiții, pe modelul rivalilor de la Rapid.
Nu în ultimul rând, fostul fundaș central a dezvăluit că nu pricepe ce se întâmplă în interiorul clubului în ultima perioadă și l-a ironizat pe Dorin Șerdean, cel care a notificat clubul din Ștefan cel Mare să îl demită pe președintele Iuliu Mureșan, din poziția sa de acționar majoritar. El a căpătat acest statut după ce l-a convins pe Pablo Cortacero să îi cedeze controlul asupra firmei Lotus, cea care deține pachetul majoritar de acțiuni al SC Dinamo 1948, după cum a informat în exclusivitate PlaySport la acel moment.
Îmi pare rău de situație. Sper să se salveze la baraj, dar nu le văd viitor, nu le văd nimic. Poate se face stadionul și ar veni cineva care să facă ceva de durată. Și Dinamo, dacă se va face stadionul, va prezenta interes. Acum, nu prezintă interes pentru nimeni, doar pentru suporteri. (n.r. despre Dorin Șerdean) Doamne ferește-ne! Nu știu ce caută acolo. Nu înțeleg nimic din ce se întâmplă. Sunt oameni cu tupeu. Să aducă bani de acasă, poate are câteva palate prin Alba-Iulia, să le vândă”, a spus Ioan Andone.